Direcția Generală de Meteorologie a Ministerului Mediului, Urbanizării și Schimbărilor Climatice, împreună cu Centrul de Coordonare a Dezastrelor din cadul Primăriei Metropolitane Istanbul (AKOM), au emis o avertizare cod portocaliu de vreme rea pentru Istanbul și împrejurimile sale.
Potrivit raportului publicat în data de 18 februarie 2025, temperaturile în Istanbul vor scădea rapid din cauza valului de aer rece care vine din Siberia, astfel că temperatura aerului va scădea cu 8 până la 12 grade în toată țara. Până sâmbătă, temperaturile la Istanbul vor fi între zero și 2 grade C, iar cea mai scăzută temperatură va fi de -4C.
De mâine, miercuri, 19 februarie, ora 10, se va semnala lapoviță, iar după ora 22, ninsorile vor fi prezente în întreg Istanbulul. Începând de joi seara, 20 februarie, temperaturile sunt așteptate să scadă sub zero grade Celsius, fiind condiții pentru polei și îngheț. Vineri și sâmbătă se vor semnala ninsori abundente, mai ales în regiunile de nord și de est ale Istanbulului.
Zăpadă de până la 40 cm
Conform prognozelor AKOM, adâncimea zăpezii în provincia Istanbul va varia în funcție de regiune: 5-15 cm în sud-est și raioane centrale și 20-40 cm în nordul provinciei și în zonele mai înalte. Astfel, sunt așteptate acumulări mari de zăpadă în Başakşehir, Arnavutköy, Sarıyer, Beykoz, Şile, precum şi în Çamlıca, Aydos şi Kayışdağı.
Instituțiile publice și cetățenii trebuie să ia măsurile necesare: evitarea traficului dacă nu este necesar, folosirea anvelopelor de iarnă și a lanțurilor pentru autovehicule, protecția instalațiilor de apă, gaze naturale si electricitate, furnizarea de adăpost și hrană pentru animalele care trăiesc pe străzi.
Meteorologii turci spun că din cauza condițiilor meteo prognozate la Istanbul, autoritățile ar putea decide întreruperea cursurilor elevilor.
Descoperă mai multe la Turcia News
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.