A început numărătoarea inversă până la finala Ligii Campionilor, iar UEFA a anunțat că pe 1o iunie, pe Stadionul Olimpic Atatürk din Istanbul, vor fi 72.000 de spectatori.
Stadionul Olimpic Atatürk din Istanbul, numit după fondatorul Turciei, Mustafa Kemal Atatürk, este stadionul cu cea mai mare capacitate din țară.
Organizatorii au început pregătirile pentru marea finală UEFA Champions League dintre Manchester City și Inter Milano. În acest sens, au fost delimitate zonele speciale de găzduire pentru sponsori și deținători de bilete VIP, în spatele tribunei de est a Stadionului Olimpic Atatürk.
Din 2005, aceasta este cea de-a doua finală de Champions League care se joacă pe acest stadion. Pe 25 mai 2005, s-a disputat finala Ligii Campionilor dintre Liverpool și Milan, când englezii au pierdut prima repriză a meciului cu 3-0, dar au reușit să ducă meciul în prelungiri după 3 goluri și au câștigat la penalty-uri cu 3–2.
Pentru această finală au fost desemnați 447 de voluntari, care vor încerca să-i ajute pe fanii celor două echipe. De asemenea, Biroul Guvernatorului din Istanbul și echipajele de poliție vor depune toate eforturile pentru fluidizarea traficului către stadion, astfel că vor exista transferuri gratuite de la Maçka și Yenikapı către Stadionul Olimpic Atatürk.
Reamintim că în 2020 și 2021, restricțiile pandemiei au mutat finalele de Champions League programate să se desfășoare la Istanbul.
Cu 4 zile înainte de finală, ultimele bilete disponibile aveau un preț estimativ de 23.700 TL bucata (la cursul zilei, 1.030 euro)

Istoricul celor două echipe
Manchester City a câștigat șase meciuri împotriva cluburilor italiene, în timp ce Inter a câștigat șaisprezece meciuri împotriva cluburilor engleze. Aceasta va fi prima întâlnire în competițiile UEFA dintre Manchester City și Inter Milano.
Manchester City
De la numirea antrenorului principal Pep Guardiola, pentru Manchester City este a doua prezență în finala UEFA Champions League și prima din 2021, când a pierdut cu 0-1 cu Chelsea.
Inter Milano
Pe de altă parte, aceasta va fi cea de-a șasea apariție în finala UEFA Champions League a Inter Milano, după ce a câștigat cu 3–1 în 1964 împotriva lui Real Madrid, cu 1–0 împotriva Benficăi Lisabona în 1965 și 2–0 împotriva lui Bayern Munchen în 2010, în timp ce a pierdut cu 1–2 împotriva lui Celtic în 1967 și 0–2 împotriva lui Ajax, în 1972.
Descoperă mai multe la Turcia News
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.