Cactusul se consideră că e originar din Mexic, însă se întâlnește în America de Sud, Australia, dar și în zona mediteraneană. Este o plantă care preferă clima tropicală sau subtropicală.
Când sunt coapte, fructele de cactus au coaja subțire și miezul este foarte zemos și un gust dulce-acrișor, asemănător smochinei.
Înălțimea plantei poate ajunge chiar și la 6 metri, iar forma este eliptică.Pe laturile frunzelor se află florile de culoare roșie sau galbenă. Fructele au niște țepi micuți, astfel că atunci când le curățăm, trebuie să folosim o pereche de mănuși.
Ca tehnică a tăierii fructului de cactus, întâi tăiem capetele, apoi coaja pe lungime, după care o îndepărtăm. Miezul se consumă crud, însă se poate folosi și pentru gem.
Fructul de cactus conține o cantitate mare de minerale, precum potasiu, calciu și magneziu, și este bogat în vitamina C. Pigmenții naturali din fructele de cactus luptă împotriva radicalilor liber și au efect antioxidant.
Netflix va colabora cu noi companii de producție din Turcia. Descoperiți impactul acestor schimbări asupra…
Descoperiți de ce Turkish Airlines este premiată pentru serviciile sale de catering. Aflați despre premiile…
Turcia se află pe primul loc în Europa cu cele mai multe ore lucrate: 42,4…
Află despre miliardarii din Turcia și cum Hamdi Ulukaya a devenit în 2026 cel mai…
Aflați cum Turcia construiește o arhitectură integrată de apărare împotriva dronelor prin sisteme avansate de…
Alege Turcia pentru vacanța ta de vară! Beneficiază de lux, gastronomie și servicii excelente la…