Aeroport Ataturk Istanbul
În 2019, Aeroportul Atatürk a fost închis pentru zboruri civile. De atunci, au fost sparte pistele în valoare de miliarde de lire turcești, iar pe suprafața sa a fost construit în pandemie un spital și un complex social, folosit și ca heliport. De asemenea, a fost construită o grădină publică, care este închisă accesului general.
Cu o infrastructură de miliarde de lire turcești, Aeroportul Atatürk din Istanbul era, la momentul la care a fost închis, cel mai fiabil din Turcia, fiind amplasat în oraș, iar transportul facil, inclusiv cu metroul. Pistele fuseseră întreținute în mod constant, fiind la un nivel care să răspundă tuturor nevoilor.
Într-un articol din presa turcă se arată că Hamdi Topçu, fost manager al Turkish Airlines, a explicat că cel de-al treilea aeroport din Istanbul a fost construit la insistențele fostului premier Binali Yıldırım. Acesta a fost cel de-al 27-lea și ultimul prim-ministru al Turciei, din 2016 până în 2018, și președintele Marii Adunări Naționale, din 2018 până în 2019. Din 2016 până în 2017, Binali Yıldırım a fost liderul Partidului Justiției și Dezvoltării (AKP, prezidat de Recep Tayyip Erdogan), devenind apoi lider parlamentar până în 2018.
Fostul manager Turkish Airlines, Hamdi Topçu, își amintește că în cadrul unei întâlniri referitoare la oportunitatea construirii unei noi piste, fusese înaintat un cost de uriaș, după care a fost luată decizia construirii unui nou aeroport. Astfel, pentru 21 de miliarde de euro, 5 companii apropiate guvernului au construit Aeroportul din Istanbul.
Întrucât metroul nu a fost luat în considerare în timpul construcției, acesta a fost construit ulterior, iar astăzi pasagerii trebuie să parcurgă o distanță de aroximativ 300 de metri de la stația de metrou până la aeroport.
Înainte de alegerile din 2023, pe Aeroportul Atatürk din Istanbul președintele Erdoğan a deschis o „grădină națională”, dar, în mod ironic, publicul nu a fost lăsat să intre. Autoritățile anunțaseră că pistele vor fi demolate și vor fi plantați 132.000 de copaci, în zona porților 17-35, sau nord-sud ale aeroportului. Zonele de lângă acestea în care se află instalațiile tehnice de întreținere au fost desemnate ca muzeu, iar o secțiune din vechile terminale interne și internaționale a fost desemnată ca zonă expozițională.
Acum, Aeroportul Istanbul este la o distanță de 35 km de Aeroportul Atatürk, astfel că împart același spațiu aerian. Prin urmare, cele două aeroporturi nu pot fi utilizate în același timp. Deoarece același spațiu aerian se suprapune, este necesară o separare suficientă pentru siguranța zborului.
Din aceste motive, toate zborurile majore de pasageri operează în prezent pe Aeroportul Istanbul. Singura pistă deschisă a aeroportului Ataturk este închisă traficului civil de pasageri și poate fi folosită doar pentru zboruri private, de marfă și guvernamentale, și asta cu o coordonare specială.
În ultimii ani, tot mai multe voci au solicitat ca Aeroportul Atatürk din Istanbul să fie redeschis pentru zboruri interne, deoarece o mare parte din populația Istanbulului, de aproape 20 de milioane, trăiește în sudul orașului.
Noul Aeroport Istanbul a fost construit pe coasta Mării Negre, la aproximativ 50 km distanță de centrul orașului. Prin urmare, timpul total de călătorie a fost prelungit cu 1 – 1,5 ore. O parte semnificativă a pasagerilor care locuiesc în partea anatoliană a Istanbulului, care anterior preferau Aeroportul Atatürk din cauza ușurinței transportului, au început să folosească Aeroportul Sabiha Gokcen atunci când există un zbor adecvat disponibil.
Vizitați Trabzon și explorați peisajele sale spectaculoase, satele tradiționale și monumentele istorice fascinante.
Descoperă Izmir, un oraș cu o istorie de 8.500 de ani și peisaje spectaculoase, perfect…
Teatrul Antic din Bodrum oferă o priveliște magnifică și o istorie unică, fiind un exemplu…
Descoperă istoria fascinantă a cafelei turcești, o băutură emblematică din secolul al XVI-lea care aduce…
Descoperă ciorba turcească „kelle paça” și controversa dintre Grecia și Turcia asupra originii sale.
Află despre sistemul de pensionare din Turcia și categoriile principale de asigurare în funcție de…
View Comments