Photo by Кайрат Сатдиков on Pexels.com
Odată cu publicarea datelor privind inflația din iunie 2026, anunțate de Institutul Turc de Statistică (TÜİK), au fost publicate ratele de creștere salarială începând cu iulie 2026. În iunie 2026, inflația pe ultimele 6 luni a ajuns la 17,76%. În consecință, pensionarii vor primi o creștere de 17,76%, în timp ce salariilor funcționarilor publici vor fi majorate cu 13,51%.
În plus, conform contractului colectiv de muncă, se va acorda un sprijin salarial lunar de 7% (o creștere suplimentară).
Salariile bugetarilor turci din iulie 2026 sunt semnificativ mai mari, raportat la echivalentul în euro, în medie cu aproximativ 200 de euro, comparativ cu cele din perioada ianuarie – iunie 2026.
Astfel, salariul unui funcționar public era în ianuarie 2026 de 1.237 euro acum este de 1.367 euro, cel unui profesor universitar era de 2.614 euro, acum este de 2.867 euro, creșterea semnificativă fiind la salariile medicilor specialiști din sistemul de stat, de la 2.006 euro, la 3.193 euro.
În general, medicii angajați cu normă întreagă în spitalele de stat ale Ministerului Sănătății din Turcia nu pot avea simultan un contract de muncă într-un spital privat sau într-o clinică privată. Acest regim a fost introdus prin așa-numita “Full-Time Law” (Tam Gün Yasası), al cărei scop a fost ca medicii din sistemul public să își desfășoare activitatea exclusiv în serviciul public.
Există însă câteva excepții: medicii universitari (din spitalele universitare) au avut, în urma unor decizii ale Curții Constituționale, posibilitatea de a desfășura și activitate privată în anumite condiții, după îndeplinirea obligațiilor din cadrul universității. Legislația privind spitalele private permite anumite forme de activitate temporară (“kadro dışı geçici çalışma”), în condiții strict reglementate și cu aprobările necesare. De asemenea, există derogări pentru medici peste 60 de ani sau cu anumite grade de dizabilitate, care pot lucra în unele unități private fără ocuparea unui post (“kadro”).
Sistemul de pensii din Turcia este puternic afectat de regulile permisive din trecut, ceea ce…
Institutul Național de Statistică din Turcia raportează o inflație de 0,99% pe lună și 32,11%…
Aflați despre activitatea seismică din Turcia și semnificația cutremurelor recente analizate de geologul Şener Üşümezsoy.
Compară salariile minime din România și Turcia și descoperă cum se situează veniturile nete în…
Taxele de trecere din Turcia au crescut! Descoperă noile prețuri pentru poduri și autostrăzi din…
Turcia lansează un nou pachet de măsuri pentru susținerea turismului. Detalii despre sprijinul financiar și…