
Decizia recentă a Turciei de a renunța la obligativitatea prezentării unui test PCR pentru cetățenii din 15 țări a provocat nemulțumire în rândul populației. Cetățenii turci consideră că ținta lockdownului recent încheiat, de a ajunge la mai puțin de 5.000 de infectări pe zi, a fost ratată din cauza excepțiilor de la măsurile restrictive, în mod special scutirile oferite turiștilor.
Conform unui sondaj realizat în Turcia de compania IPSOS, 67% dintre cei chestionați consideră că decizia de a nu cere testul PCR cetățenilor din 15 țări este greșită, iar 76% dintre cetățenii turci spun că este greșit ca turiștii să fie scutiți de interdicții și consideră că restricțiile ar trebui să fie aplicate tuturor, indiferent dacă sunt cetățeni turci ori turiști.
Imaginile cu turiștii care se plimbau pe malul mării, se bucurau de plajă și de mare, sau petreceau în resorturi fără respectarea măsurilor de prevenție, prin comparație cu zecile de milioane de cetățeni turci închiși în case timp de 17 zile au creat o percepție negativă în rândul populației.
3 turci din 4 spun că restricțiile ar trebui să fie aplicate tuturor, indiferent dacă sunt cetățeni turci ori turiști. Pe de altă parte, eliminarea obligației de a solicita teste PCR de la turiști, în scopul de a reînvia sectorul turistic, este de asemenea, considerată greșită de cetățeni.
Potrivit cercetărilor efectuate de IPSOS, excesul de scutiri și nerespectarea închiderii totale au creat confuzie în societatea turcă.
Deciziile autorităților au creat divergențe
Evaluând rezultatele cercetării, CEO-ul Ipsos Turcia, Sidar Gedik, a subliniat că, în ciuda sprijinului deplin la nivelul societății turce, deciziile au creat divergențe, chiar dacă înainte de anunțarea lockdownului s-a constatat un sprijin larg al populației. Fractura a apărut în momentul în care restricțiile au fost aplicate doar cetățenilor turci, nu și turiștilor.
Mai mult, restricțiile pentru cetățenii turci s-au amplificat în a doua săptămână de lockdown, când au fost interzise vânzările de produse, altele decât cele de bază, în hypermarketuri. Conform cercetării, nu există un consens între cetățeni cu privire la această problemă, 42% consideră că această decizie este corectă, în timp ce 45% o consideră greșită. Cei care consideră că această practică este greșită argumentează că decizia nu avea un efect asupra luptei împotriva epidemiei.


Context
Din 15 mai, a intrat în vigoare prevederea referitoare la scutirea prezentării la intrarea în Turcia a unui test PCR negativ, pentru cetățenii din: Hong Kong, China, Vietnam, Australia, Noua Zeelandă, Singapore, Thailanda, Coreea de Sud, Japonia, Regatul Unit, Letonia, Luxemburg, Ucraina și Estonia. Israelul, care se afla în prima formă a documentului publicat de autoritățile din Turcia, a fost eliminat de pe listă.
După un lockdown total de 18 zile, din 29 aprilie în 17 mai, Turcia a început procesul de normalizare treptată, principalele trei măsuri referindu-se la faptul că până la data de 1 iunie, se păstrează restricția de circulație între orele 21 și 5 dimineața, în timpul weekend-urilor se va aplica din nou lockdown, iar restaurantele și cafenelele vor vinde doar la pachet sau delivery. Din nou, aceste măsuri nu se aplică turiștilor aflați în Turcia.