Potrivit Clasamentului universitar în funcție de performanța academică, 9 universități din Turcia, este vorba de Koç, Boğaziçi, Sabancı, Çankaya, İstanbul, METU, İTÜ, Hacettepe și Științe ale Sănătății, au intrat în Top 500 cele mai bune universități, apărând în cel puțin unul dintre clasamentele universitare mondiale de anul trecut.
Astfel, în 2024, au intrat în Top 500 mondial Universitățile METU, Boğaziçi, Hacettepe, İTÜ și Istanbul, care sunt universități de stat și care au câștigat statutul de universități de cercetare.
Precizăm că admiterea la universitățile din Turcia se desfășoară în cadrul unui examen național, tip grilă, din mai multe discipline, apoi în baza punctajului obținut, candidații pot susține examene suplimentare în cadrul universităților alese.
Universitățile de stat din Turcia nu au locuri cu taxă pentru cetățenii turci, iar studenții pot obține burse private în baza rezultatelor obținute.
6 universități au intrat în toate cele 11 clasamente mondiale
Raportul publicat recent include și informații referitoare la universitățile din Turcia, 6 universități turcești fiind incluse în 11 clasamente mondiale:
- Universitatea Hacettepe
- Universitatea Tehnică Istanbul
- Universitatea Ankara
- Universitatea Istanbul
- Universitatea Ege
- Universitatea Gazi.
De asemenea, în 10 dintre cele 11 clasamente mondiale apar universitățile Boğaziçi, METU, Koç, Bilkent și Erciyes. În 9 clasamente mondiale apar Universitățile Marmara, Yıldız Teknik, Dokuz Eylül, Atatürk, Gebze Teknik, Sakarya și Süleyman Demirel. În 8 clasamente apar Universitățile Bursa Uludağ, Sabancı, Çukurova, Fırat, Akdeniz, Eskişehir Osmangazi, Kocaeli și Institutul de Înaltă Tehnologie din İzmir.
În 7 clasamente mondiale apar Universitatea din Istanbul-Cerrahpaşa, Universitatea Selçuk, Universitatea Van Yüzüncü Yıl, Çankaya, Universitatea İstanbul Bilgi, Universitatea İstanbul Aydın, Universitatea TOBB Economie și Tehnologie, Universitatea Karadeniz Teknik, Universitatea Anadolu, Universitatea Ondokuz Mayıs, Universitatea İnönü, Universitatea Başkent și Universitatea Pamukkale, anunță postul public TRT.
Date comparative între universitățile din Turcia și România
QS World University Rankings
Acesta este un portofoliu de clasamente comparative ale colegiilor și universităților din întreaga lume, elaborat de Quacquarelli Symonds, o firmă de analiză a învățământului superior. În clasamentul din 2024, Turcia are 25 de universități, cea mai bine cotată fiind Middle East Technical University, pe locul 285. România figurează cu 13 universități, pe poziția cea mai înaltă, respectiv 781-790, fiind Universitatea Babeș Bolyai din Cluj.
RUR World University Rankings
Acest clasament evaluează performanța a peste 1.200 de instituții de învățământ superior de top din lume prin 20 de indicatori grupați în 4 domenii cheie ale activității universitare: predare, cercetare, diversitate internațională, sustenabilitate financiară. În 2024, Turcia are 49 de universități în acest clasament, cea mai bună poziție fiind ocupată de Universitatea Koç, locul 154. România are 17 universități în clasament, poziția cea mai bună fiind ocupată de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, locul 610.
THE (Times Higher Education)
Topul include 1.906 universități din 108 țări și regiuni, într-un clasament realizat în baza a 18 indicatori de performanță, care măsoară performanța unei instituții, în cinci domenii: predare, mediul de cercetare, calitatea cercetării, industrie și perspective internaționale. Cea mai bine clasată universitate din Turcia este Koç, pe locul 351-400, urmată de alte 96 de universități. România are 25 de universități în acest clasament, cel mai bun loc fiind ocupat de ASE București, 801-1000. Pe locul 1501, apare și Universitatea Ovidius Constanța, având un număr mare de studenți.
US NEWS&WORLD REPORT
Acesta clasează instituții universitare din peste 100 de țări, inclusiv SUA, în baza a 13 indicatori, printre care performanța cercetării academice și reputația globală și regională. În total, sunt analizate 2.250 de universități de top din întreaga lume. Turcia are 91 de universități în clasament, cea mai bine cotată fiind Universitatea Cankaya, locul 164, iar România are 20 de universități în clasament, cel mai bun loc fiind ocupat de Universitatea Babeș Bolyai din Cluj, locul 755.
CWTS Leiden
Acesta este un clasament anual universitar global, bazat exclusiv pe indicatori bibliometrici (articole publicate, cu impact științific) și este întocmit de Centrul de Studii în Știință și Tehnologie de la Universitatea Leiden, din Țările de Jos. Turcia are 40 de universități în acest top, locul cel mai bun fiind ocupat de Universitatea de Științe Medicale. România are doar 8 universități prezente în clasament, cel mai bun loc fiind ocupat de Universitatea Politehnică București.
Clasamentul în care România nu are nicio universitate în 2024
ARWU – Clasamentul Academic al Universităților Mondiale, cunoscut și sub numele de Clasamentul Shanghai, este una dintre publicațiile anuale ale clasamentelor universitare mondiale. Clasamentul a fost inițial compilat și publicat de Universitatea Jiao Tong din Shanghai în 2003, făcându-l primul clasament global al universităților în baza mai multor indicatori.
Turcia are 8 universități în acest clasament, cel mai bun loc fiind ocupat de Universitatea Istanbul, locul 401-500. În 2024, România nu figurează în acest clasament cu nicio instituție de învățământ superior.
Descoperă mai multe la Turcia News
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Un comentariu la „6 universități din Turcia au intrat în toate cele 11 clasamente mondiale pentru perfomanță academică”