Categories: Turcia Azi

3.000 de hoteluri din Turcia nu au primit “Certificat de funcționare turistică “

Ministrul Culturii și Turismului, Mehmet Nuri Ersoy, a anunțat că 3.000 de hoteluri din Turcia nu au primit încă „Certificat de funcționare turistică”. Ministrul spune că aceste hoteluri vor fi închise, dacă nu primesc un certificat până la data specificată.

Autoritățile turce reamintesc că este obligatoriu ca hotelurile să obțină acest „Certificat de funcționare turistică” de la Ministerul Culturii și Turismului. Până acum doar 1.000 din cele 4.000 de unități fără autorizație au primit aprobarea autorităților. Timpul rămas pentru intrarea în legalitate este tot mai mic, astfel că ministrul turismului din Turcia atrage atenția că cele 3.000 de hoteluri riscă să fie închise, același lucru fiind valabil și pentru reședințele închiriate zilnic.

Ministrul Ersoy: “Totul va fi înregistrat”

Ministrul Culturii și Turismului, Mehmet Nuri Ersoy, atrage atenția asupra faptului că vilele private sunt deja pline, atât la munte cât și la mare, deși acestea nu au „certificat de rezidență turistică”.

“Nu vom închide ochii de acum înainte, totul va fi înregistrat”, spune ministrul turc, citat de un portal de turism.

Amenzi pentru cei care închiriază case cu ziua

Reamintim că la începutul anului 2024, în Turcia a intrat în vigoare un nou regulament referitor la amenzile care vor fi aplicate celor care își închiriază casele cu ziua, fără să înregistreze legal aceste operatiuni.

Noua legislație prevede ca în cazul în care cineva dorește să își închirieze casa în scop turistic, trebuie să dovedească faptul că vecinii își dau acordul pentru închiriere și să nu permită subînchirirea casei.

Cei care închiriază locuințe în scop turistic fără autorizație vor fi sancționați cu o amendă administrativă de 100.000 TL (echivalentul a 2.875 euro la cursul zilei) pentru fiecare casă închiriată și vor avea la dispoziție 15 zile pentru a obține un permis. Dacă după această perioadă continuă să închirieze în scop turistic fără autorizație, amenda ajunge la 500.000 TL (echivalentul a 14.380 euro la cursul zilei), iar dacă încălcarea persistă, valoarea amenzii ajunge până la 1.000.000 TL (echivalentul 28.750 euro la cursul zilei).

Turcia News

View Comments

Recent Posts

Cât va costa o vacanță în Turcia în 2027. Prețurile pentru 5 nopți și reducerile anunțate la rezervările timpurii

Planifică-ți vacanța în Turcia pentru 2027! Află despre tarifele hotelurilor și campaniile de rezervare timpurie.

15 ore ago

Alertă în turismul din Turcia: reclamațiile au crescut cu până la 168%

Recenziile din Turcia pentru sezonul estival 2026 arată o creștere alarmantă a reclamațiilor privind hotelurile…

o zi ago

„Recep Tayyip Erdoğan. Omul politic”, volumul lui Ionuț Cojocaru, prezentat publicului constănțean

Miza întregului demers: Recep Tayyip Erdoğan trebuie analizat în contextul istoric și politic care a…

6 zile ago

Turcia Azi: agenda zilei | 23 octombrie 2026

Știri interne Anchetă pentru spălare de bani și noi operațiuni împotriva pariurilor ilegale: autoritățile turce…

6 zile ago

Turcia Azi: agenda zilei | 22 octombrie 2026

Știri interne Banca Centrală a Republicii Turcia anunță astăzi decizia de politică monetară. Tot astăzi,…

6 zile ago

Turcia Azi: agenda zilei | 21 octombrie 2026

Știri interne Erdoğan atacă opoziția și pune în centru scandalul fondurilor de investiții Recep Tayyip…

o săptămână ago