Categories: Cotidian

Val de temperaturi ridicate în Turcia: 45,9°C în Antalya

În ultimele zile, Turcia a fost afectată de un val de căldură din Africa, astfel că s-au înregistrat temperaturi de 45,9°C în localitatea Kaș din Antalya și districtul Köyceğiz din Muğla, acestea fiind acum cele mai fierbinți locuri din Turcia.

Profesorul Şermin Tağıl, şeful Departamentului de Geografie de la Universitatea Bakırçay din Izmir, spune că valul de căldură fără precedent își va continua efectul în Turcia și în zilele următoare, anunță Anadolu Agency. Astfel, temperaturile din regiunile din sud-estul Turciei, la granița cu Siria, sunt estimate să atingă 50°C.

De asemenea, temperaturile medii globale de la începutul lunii iulie au crescut în acest an la un nivel fără precedent, niciodată documentat în istoria omenirii, mai spune profesorul Şermin Tağıl.

„Nu ne putem aștepta că aceste creșteri ale temperaturilor medii globale să fie aceleași în toate părțile lumii. Bazinul mediteranean, în care se află Turcia, atrage atenția ca fiind unul dintre locurile în care creșterea temperaturilor medii este cea mai evidentă”, spune specialistul turc.

Miercuri, din nou temperaturi caniculare

Meteorologii turci spun că temperaturile aerului, care sunt peste valorile normale sezoniere în părțile sudice și vestice ale Turciei, în părțile de est sunt sub valorile normale sezoniere, iar în celelalte provincii se mențin în jurul valorii normale sezoniere. Cu toate acestea, la nivel național, începând de miercuri temeoraturile vor crește din nou, anunță CNN Turk.

În principalele zone turistice ale Turciei, săptămâna viitoare se vor înregistra 41°C în Antalya, 40°C la Bodrum, 37°C la Izmir și 31°C la Istanbul.

49,1°C, recordul de temperatură în Turcia

Cea mai mare temperatură înregistrată vreodată în Turcia este de 49,1°C, semnalată în data de 20 iulie 2021 în orașul Cizre, din sud-estul provinciei Şırnak, care se învecinează cu Siria.

Odată cu valul de căldură actual, acest record ar putea fi doborât, deoarece se estimează că temperaturile vor atinge 50°C, în aceeași regiune.

Valul de căldură din Africa se pare că va dura 7 zile, interval în care vor fi doborâte recordurile de temperatură actuale. Condițiile de vreme foarte caldă vor persista până la sfârșitul lunii iulie, în special în regiunile de vest și de sud ale Turciei.

Specialistul turc avertizează că cea mai mare amenințare este pentru sănătatea umană, deoarece valurile de căldură vor dăuna vârstnicilor, nou-născuților, lucrătorilor în aer liber și celor care suferă de boli cronice.

În special în zonele de coastă este probabil să crească umiditatea, ceea ce poate determina un aer mai sufocant, de aceea e important ca persoanele vulnerabile să fie precaute și să rămână în casă.

Unul dintre cele mai îngrijorătoare efecte ale valului de caniculă este scăderea nivelul apei în Istanbul, cel mai mare oraș al Turciei. Principala sursă de apă metropolei este lacul de acumulare a barajului Omerli, aflat deja la 41% din capacitate, din cauza ploilor scăzute.

Turcia News

Recent Posts

Turcia: Două hoteluri din stațiunea montană Uludağ vor fi demolate

Modernizarea stațiunii Uludağ promite noi oportunități pentru turiști, inclusiv sport și distracție în natură.

o zi ago

Noi tensiuni la Marea Egee, între Turcia și Grecia, pe fondul militarizării insulelor

Tensiunile dintre Ankara și Atena au revenit în centrul atenției în ultimele zile, după o…

o săptămână ago

Un gigant al industriei textile din Turcia își închide toate fabricile după 73 de ani. Lovitură majoră pentru industria denimului

Una dintre cele mai importante companii producătoare de denim din Turcia își încetează activitatea. […]

2 săptămâni ago

Inflația începe să afecteze unul dintre cele mai importante avantaje ale Turciei pe piața turistică: prețurile competitive

Inflația din Turcia crește costul vacanțelor pentru turiștii străini. Hotelurile, restaurantele și serviciile turistice sunt…

2 săptămâni ago

Turcia: Investițiile hoteliere au crescut cu aproape 300% la Bodrum

Datele oficiale arată că autorizațiile pentru investiții și renovări hoteliere au crescut la Bodrum cu…

2 săptămâni ago

Fluctuații ale numărului de turiști străini în Turcia în vara 2026. Rusia, principalul motor al turismului turc

În timp ce piața britanică pierde teren, Rusia își consolidează poziția de cea mai importantă piață…

3 săptămâni ago