Cotidian

Ultima oră: Turkish Airlines a anulat toate zborurile din Istanbul, între orele 19-22

Turkish Airlines (THY) a anunțat că se confruntă cu probleme de infrastructură și sistem, astfel că au fost anulate toate zborurile Turkish Airlines care pleacă din Istanbul azi, 1 noiembrie, între orele 19.00 și 22.00.

Turkish Airlines va oferi cazare, va plăti rambursări și despăgubiri pentru orice pierderi cauzate de zborurile anulate cu plecare din Istanbul.

Inițial, în urmă cu puțin timp, Turkish Airlines a anuțat că au existat întreruperi în tranzacțiile de bilete și rezervare din cauza unor probleme în infrastructura rețelei. Consilierul THY de presă, Yahya Üstün, a postat pe contul său de pe o rețea de socializare: „Toate zborurile Turkish Airlines care pleacă din Istanbul între orele 19.00 și 22.00 au fost anulate”.”

Sistemul de infrastructură al lui THY s-a prăbușit, astfel că procedurile de rezervare au fost întrerupte, biletele de îmbarcare au fost scrise de mână, iar mai multe zboruri au fost întârziate.

Nemulțumirile pasagerilor au fost împărtășite în social-media

În urma nenumăratelor reacții ale pasagerilor afectați de această situație, consilierul de presă al THY, Yahya Üstün, a făcut două declarații cu privire la această problemă pe contul său de socializare.

În prima sa declarație, Üstün a postat: „Din cauza problemelor din infrastructura rețelei, există întreruperi în procesele de rezervare și (n.n. eliberare) bilete și rezervare. Se fac lucrările necesare pentru a rezolva problema și a preveni neplăceri pentru pasagerii noștri. Ne cerem scuze pentru această problemă”, a spus el.

În declarația sa ulterioară, consilierul de presă al THY, Yahya Üstün, a scris: „Departamentele noastre relevante continuă să lucreze pentru a elimina întreruperile în procesele de eliberare bilete și rezervare din cauza problemelor de infrastructură de rețea. Vom continua să împărtășim informații actualizate despre această situație.”

Într-o altă declarație pe contul său de socializare, Yahya Üstün a postat: „Toate zborurile Turkish Airlines care pleacă din Istanbul între orele 19.00 și 22.00 au fost anulate”.

La ora 18.51, consilierul de presă al THY, Yahya Üstün spune că există întreruperi în sistemele THY, „din cauza defecțiunilor generale ale infrastructurii tehnologiei informației. Din acest motiv, zborurile programate să plece din Istanbul Sabiha Gökçen (SAW), 1 noiembrie, între orele 19:00 – 22:00 (TSI) au fost anulate.”

Turcia News

Recent Posts

Începe summitul COP31 în Antalya. Turcia mută centrul diplomației climatice mondiale pe litoralul Mediteranei

Turcia găzduiește COP31 la Antalya, un pas esențial în diplomația climatică globală. Află mai multe…

5 zile ago

Turcii descoperă Rusia ca destinație de vacanță

Turismul dintre Turcia și Rusia crește rapid. Află despre noile tendințe și pachetele atractive pentru…

5 zile ago

Chiriaș în Turcia: contracte cu plata în lire turcești și limite legale pentru eventuale majorări de preț

Află care sunt prețurile de închiriere pentru un apartament 2+1 în câteva orașe din Turcia

7 zile ago

Turcia: inflația în octombrie 2026 a fost de 29,77%

Institutul Turc de Statistică (TÜİK) a publicat datele privind inflația pentru luna octombrie 2026. Inflația…

o săptămână ago

Cât va costa o vacanță în Turcia în 2027. Prețurile pentru 5 nopți și reducerile anunțate la rezervările timpurii

Planifică-ți vacanța în Turcia pentru 2027! Află despre tarifele hotelurilor și campaniile de rezervare timpurie.

2 săptămâni ago

Alertă în turismul din Turcia: reclamațiile au crescut cu până la 168%

Recenziile din Turcia pentru sezonul estival 2026 arată o creștere alarmantă a reclamațiilor privind hotelurile…

2 săptămâni ago