În acest weekend, 3,5 milioane de absolvenți de liceu din 81 de provincii și din Republica Turcă a Ciprului de Nord (TRNC) vor susține examenul de admitere în instituțiile de învățământ superior (YKS). În funcție de punctajul obținut la acest examen, studenții se post înscrie apoi la universitățile dorite, unde vor putea susține și alte examene, în funcție de profil și de cerințele instituției respective de învățământ.
Prima etapă a examenului este „Testul pentru competențe de bază” (TYT), care va avea loc sâmbătă și va dura 165 de minute, fiind tip grilă. A doua etapă este „Testul pentru competențe aplicate” (AYT), care va avea loc duminică dimineața, urmând ca după-amiaza să fie susținut testul de limbă străină (YDT).
Potrivit Daily Sabah., aproape 1 milion de persoane au fost desemnate pentru supraveghere în timpul examenelor.
În acest an, autoritățile au aprobat o cotă suplimentară cu 25% pentru universitățile din zonele afectate de seismele din 6 februarie. De asemenea, pentru aceleași provincii a fost suplimentat și numărul de burse.
Universitățile din Turcia încearcă să atragă cât mai mulți studenți străini. Recent, reprezentanții a 16 universități turcești au participat la un târg organizat de Asociația Educatorilor Internaționali (NAFSA) în capitala SUA, la Washington.
Mai multe universități publice și private din Turcia, inclusiv universitățile Akdeniz, Marmara, Doğuş, Hasan Kalyoncu, Istanbul Medipol, Istanbul Nışantaşı, Karabük și Üsküdar, au participat la acest târg educațional, unde au avut ocazia să-și promoveze modelele de învățământ superior inovator, dar și să dezvolte cooperarea internațională.
Liderul grupului din Turcia, profesorul Irfan Gündüz, spune că veniturile generate din sectorul educației reprezintă un pilon important al veniturilor pentru Turcia. În acest moment, în Turcia studiază aproximativ 310.000 de studenți străini, iar ținta pentru anul viitor este de 500.000 de studenți străini, titrează presa turcă. Țările din Golf, Orientul Mijlociu, lumea islamică și lumea turcă preferă Turcia ca centru educațional în detrimentul SUA sau Europei.
Reamintim că în topul QS World University Rankings, Turcia are 24 de universități, din care 8 sunt în primele 1.000 de universități ale lumii. România are 13 universități în clasamentul QS World University Rankings 2023, însă niciuna nu se află printre primele 1.000 de universități ale lumii.
CITEȘTE ȘI: Care sunt cele mai bune universități din Turcia, conform clasamentelor internaționale
Miza întregului demers: Recep Tayyip Erdoğan trebuie analizat în contextul istoric și politic care a…
Știri interne Anchetă pentru spălare de bani și noi operațiuni împotriva pariurilor ilegale: autoritățile turce…
Știri interne Banca Centrală a Republicii Turcia anunță astăzi decizia de politică monetară. Tot astăzi,…
Știri interne Erdoğan atacă opoziția și pune în centru scandalul fondurilor de investiții Recep Tayyip…
Știri interne Agenda politică se mută în Parlament: Recep Tayyip Erdogan conduce astăzi ședința partidului…
Știri interne Activitate seismică de intensitate redusă în mai multe regiuni din Turcia. Datele publicate…
View Comments