Fotografie de Brett Jordan pe Pexels.com
Autoritățile din Turcia au anunțat că au impus interdicții de publicitate pe Twitter, după ce compania a refuzat să numească un reprezentant oficial în Turcia.
În anunțul publicat în Monitorul Oficial, Autoritatea pentru Tehnologiile Informației și Comunicațiilor (BTK) susține că cetățenilor și companiilor turce li se interzice să mai plaseze reclame pe Twitter: „S-a decis interzicerea plasării de noi reclame de către persoane fizice și juridice pe X Corp., cunoscută anterior ca Twitter Inc., care nu și-a îndeplinit obligația de a-și desemna reprezentanți”. Dacă Twitter nu va numi un reprezentant în următoarele 3 luni de zile, legea prevede o reducere a lățimii de bandă cu până la 90%, spune și ministrul adjunct al Transporturilor și Infrastructurii, Ömer Fatih Sayan.
Conform unei legi adoptate în 2020, toate platformele de social media care sunt accesate de peste 1 milion de ori pe zi trebuie să numească reprezentanți locali, care vor fi responsabili pentru gestionarea cererilor și notificărilor guvernamentale. De asemenea, legea face referire și la „conținutul ilegal și dăunător” și obligă platformele să respecte legislația Turciei din acest domeniu, sau se vor confrunta cu amenzi și reducerea lățimii de bandă.
Inițial, în martie 2021, Twitter anunțase că va înființa o entitate juridică în Turcia pentru a se conforma noilor reglementări.
CITEȘTE ȘI: Turcia: „Difuzarea publică a informațiilor false”, pedepsită cu închisoarea de la 1 la 3 ani
Inflația din Turcia crește costul vacanțelor pentru turiștii străini. Hotelurile, restaurantele și serviciile turistice sunt…
Datele oficiale arată că autorizațiile pentru investiții și renovări hoteliere au crescut la Bodrum cu…
În timp ce piața britanică pierde teren, Rusia își consolidează poziția de cea mai importantă piață…
Peste 21.000 de hoteluri din Turcia ar putea participa la procesul împotriva Booking.com. Despăgubirile pot…
În 2026, Turcia s-a afirmat pe scena internațională a voleiului feminin, obținând duminică titlul european…
Nouă decizie a președintelui Erdoğan pentru privatizarea podurilor și autostrăzilor din Turcia. Descoperă planurile actuale.