În Indexul Global al Orașelor 2025 întocmit de Oxford Economics, au fost evaluate cele mai mari 1.000 de orașe din 163 de țări, utilizând 27 de indicatori din 5 categorii principale. Principalele categorii sunt economia, capitalul uman, calitatea vieții, mediul și guvernanța.
Orașele Istanbul, Ankara, Izmit, Bursa și Antalya au fost incluse în studiu.
New York, Londra și Paris, care sunt lideri în ceea ce privește activitatea economică și potențialul forței de muncă calificate, și-au menținut pozițiile de lider în finanțele și educația internaționale. În categoria nivelului de trai, orașele de pe coasta de vest a Statelor Unite, precum San Jose și Seattle, au reușit să depășească Parisul.
Primele 8 orașe din indice au rămas neschimbate în acest an. New York-ul s-a aflat în fruntea listei, cu o economie de 2,5 trilioane de dolari și o populație de 20,7 milioane locuitori. New York este urmat de Londra, cu o economie de un trilion de dolari. Este al doilea an consecutiv în care New York și Londra se află în fruntea listei.
Pe de altă parte, Paris, San Jose și Seattle depășesc New York-ul și Londra în ceea ce privește calitatea vieții. În timp ce Parisul se remarcă prin bunurile sale culturale de renume mondial și prin speranța de viață ridicată, San Jose și Seattle se numără printre orașele cu cele mai ridicate niveluri de venit din lume.
Astfel, primele 10 de orașe ale lumii sunt: New York, Londra, Paris, San Jose, Seattle, Melbourne, Sydney, Boston, Tokyo și San Francisco.
Care sunt orașele de top din Turcia?
Printre orașele din Turcia incluse în Indexul Global al Orașelor 2025, întocmit de Oxford Economics, luând în calcul criterii economice, capital uman și calitatea vieții precum Istanbul s-a clasat pe locul 106, Ankara pe locul 277, Antalya pe locul 374, Izmit pe locul 383 și Bursa – locul 405, Samsun – locul 409, Konya – locul 411, Adapazari – locul 440, Izmir – locul 441, Mersin – 452, Kayseri – 467, Gaziantep – 489, Denizli – 490, Malatya – 502, Adana – 503, Kahramanmaral – 524, Diyarbakir – 533, Batman – 553 și Van – locul 590.
În ceea ce privește capitalul uman, Istanbulul ocupă locul 15 din 1.000 de orașe.
România are două orașe în acest index:
- București (locul 274, în baza criteriilor – Economie – 192; Capital uman – 465; Calitatea vieții – 222; Mediu – 599; Guvernanță – 333);
- Iași (locul 446, în baza criteriilor – Economie – 617, Capital uman – 513; Calitatea vieții – 408; Mediu – 528; Guvernanță – 333).
Procedura de cercetare
Pentru alcătuirea clasamentului, la categoria Economie sunt luați în considerare indicatori care măsoară dimensiunea, structura și creșterea economică a fiecărui oraș, examinând atât performanța istorică, cât și potențialul viitor.
La categoria Capital uman sunt indicatori care măsoară mediile educaționale și de afaceri ale fiecărui oraș, împreună cu tendințele demografice, la categoria Calitatea vieții sunt indicatori care măsoară beneficiile traiului în fiecare oraș și bunăstarea locuitorilor, acoperind rezultatele financiare și de sănătate, precum și accesul la facilități.
La categoria Mediu sunt indicatori care măsoară mediul natural al fiecărui oraș în ceea ce privește problemele legate de schimbările climatice, iar la categoria Guvernanță sunt indicatori care măsoară stabilitatea politică
a unui oraș și gradul în care sunt protejate drepturile locuitorilor.
Luând în calcul faptul că guvernele naționale – nu doar autoritățile locale au o influență semnificativă asupra acestor rezultate, această categorie este măsurată la nivel național, mai degrabă decât la nivel de oraș. Drept urmare, fiecărui oraș dintr-o anumită țară i se acordă același scor.
Indexul poate fi consultat AICI.
Descoperă mai multe la Turcia News
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.