Fotografie de Tara Winstead pe Pexels.com
O serie de rezultate potențiale ale alegerilor parlamentare și prezidențiale din Turcia ar putea duce mai degrabă la o mai mare incertitudine și volatilitate, decât la stabilitate. Există astfel o gamă largă de rezultate posibile pentru alegerile prezidențiale și parlamentare din Turcia, iar fiecare dintre acestea ar putea avea un impact major asupra țării.
În ciuda problemelor grave ale Turciei de până acum, guvernul a identificat modalități de a menține economia pe linia de plutire, incluzând aici inițierea unor mega-proiecte, menținerea dobânzilor scăzute, împrumuturile bancare deținute de stat, finanțarea externă, dar și reglementările pieței valutare. Cu toate acestea, scepticismul este la cote maxime, mai ales că inflația rămâne ridicată, la 43,68%, iar conform Institutului Național de Statistică (TUIK), șomajul este de 10%.
Numărul total de deputați în Marea Adunare Națională a Turciei este de 600, așadar va fi nevoie de 300 de parlamentari pentru a putea adopta noi legi, de 360 de parlamentari pentru a propune amendamente pentru un referendum și de 400 pentru a modifica Constituția.
În acest moment, sondajele arată că cel care conduce în cursa prezidențială, candidatul opoziției (Alianța Națiunilor), Kemal Kılıçdaroğlu, nu va avea suficiente voturi pentru a fi ales în primul tur.
Nici puterea (Alianța Populară) aflată la guvernare, nici opoziția vor obține ușor o majoritate în parlament.
Prin urmare, deocamdată formațiunea pro-kurdă Alianța Muncii și Libertății îl sprijină pe candidatul blocului opoziției la alegerile prezidențiale, Kemal Kılıçdaroğlu. Această alianță este formată din Partidul Democrat al Poporului (HDP) aflat acum sub steagul Partidului Stânga Verde – YSP).
Alegătorii din zona cutremurului, cei care locuiesc în străinătate și cei eligibili să voteze pentru prima dată ar putea înclina balanța în aceste alegeri parlamentare și prezidențiale, ceea ce înseamnă că este esențială asigurarea unei numărări exacte a voturilor.
Candidatul opoziției, Kemal Kılıçdaroğlu, câștigă în primul tur al prezidențialelor, iar alianța opoziției, împreună cu alianța pro-kurdă (Alianța Muncii și Libertății) câștigă alegerile parlamentare cu 360-400 de deputați.
În acest scenariu, se va putea schimba rapid conducerea instituțiilor economice cheie și se va face dirijarea inflației. Lira turcească se poate deprecia din nou, până când deficitele externe devin sustenabile, dar nu vor mai fi șocuri valutare. Se vor putea iniția reforme pe termen mediu, se vor putea face modificări constituționale și, eventual, anchetarea unor posibile cazuri de corupție. De asemenea, se va putea vorbi și de o schimbare a politicii externe.
Candidatul opoziției, Kemal Kılıçdaroğlu, câștigă în primul sau al doilea tur al alegerilor prezidențiale, dar la alegerile parlamentare, Alianța Națiunii, laolaltă cu partea pro-kurdă (Alianța Muncii și Libertății), câștigă doar 300-360 de deputați.
În acest caz, nu se va putea face o schimbarea radicală și rapidă a conducerii instituțiilor economice, astfel că nu se va putea interveni rapid asupra inflației. Toate acțiunile de normalizare vor duce la deprecierea lirei. În acest caz, pentru menținerea stabilității politice sunt extrem de importante alegerile locale din 2024. Cel mai probabil, reformele politicii externe vor fi graduale.
Candidatul opoziției, Kemal Kılıçdaroğlu, câștigă în turul 2 la alegerile prezidențiale, dar în parlament, alianța opoziției și alianța pro-kurdă vor obține mai puțin de 300 de deputați.
În acest scenariu, categoric vor fi mult mai puține oportunități de a implementa ample reforme economice și va crește nivelul de scepticism că alianțele politice vor funcționa. Principalul mandat al acestei alianțe va fi de asigurare a victoriei la alegerile locale din 2024, pentru a continua să dețină puterea. Datorită normalizării politicilor pe un fond de incertitudine, ar putea apărea recesiunea. În acest caz, orice încercare de a iniția orice tip de luptă anti-corupție ar putea duce la o disociere politică în rândul publicului.
Actualul președinte al Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, câștigă în turul 2 la alegerile prezidențiale, iar actuala putere (Alianța Populară) ar obține mai puțin de 300 de deputați.
Continuarea conducerii Turciei prin sistemul prezidențial îi va ușura demersul actualului președinte. De asemenea, datorită promisiunii președintelui Erdoğan de a menține politicile economice existente, cererea de valută forte va crește, iar acest lucru va declanșa un șoc valutar masiv. Încercările de a-și retrage politicile economice ar putea reduce cumva amploarea șocului.
Din primul tur al prezidențialelor Recep Tayyip Erdoğan mai câștigă un mandat, iar actuala putere va obține 300-360 de deputați.
Președintele turc va primi astfel o confirmare a politicilor sale, ceea ce înseamnă că politica de dobândă scăzută va continua, iar restricțiile de capital vor fi extinse. Va încerca să asigure noi finanțări externe prin negocieri pe probleme de politică externă.
Apropierea de Occident, în special de SUA, va putea fi urmărită în efortul de a primi împrumuturi de la FMI. Dacă eșuează, va fi luată în calcul o schimbare mai hotărâtă și mai puternică a axei politice internaționale.
Cel mai puțin plauzibil dintre scenarii, dar care nu poate fi anulat, este cel în care alegerile nu sunt finalizate cu succes, din cauza unor evenimente haotice în timpul primul tur sau în al doilea tur al alegerilor prezidențiale, moment în care președintele Erdoğan va rămâne la conducere în calitate de președinte interimar.
Astfel ar deține puterea timp de câteva luni, până când vor putea fi organizate noi alegeri, în condiții mai favorabile. În acest caz, ar putea exista riscul organizării unor proteste pe scară largă.
Descoperă ciorba turcească „kelle paça” și controversa dintre Grecia și Turcia asupra originii sale.
În Turcia, sistemul de pensionare este împărțit în trei grupuri principale, cu reguli diferite în…
Ministrul Culturii și Turismului, Mehmet Nuri Ersoy, a anunțat că, pentru a sprijini creșterea durabilă…
Descoperă cum Turcia depășește crizele economice și menține calitatea în turism prin reduceri semnificative pentru…
Mausoleul din Halicarnas este o capodoperă antică, construită de Mausolus, care uimește prin arhitectura sa…
Datele din Istanbul pentru martie 2026 arată o creștere semnificativă a costurilor cu hotelurile și…