Turcia aprobă legea pentru „Turcia fără terorism”. Un lider al opoziției avertizează asupra riscurilor pentru Republica lui Atatürk

Parlamentul Turciei a adoptat cu 468 de voturi legea privind procesul „Turcia fără terorism”. Liderul Zafer Partisi / ro. Partidul Victoriei, prof.univ.dr. Ümit Özdağ, avertizează asupra riscurilor pentru unitatea statului și acuză o posibilă schimbare strategică a Republicii Turcia.

Parlamentul de la Ankara a adoptat luni, 10 august, controversata „lege-cadru” pentru procesul de dezarmare și dizolvare a PKK. Rezultatul — 468 de voturi pentru, 88 împotrivă și 6 abțineri — deschide o nouă etapă în politica turcă, dar și un teren extrem de sensibil pentru securitatea națională, echilibrul constituțional și relațiile dintre Turcia, kurzi și actorii regionali.

Votul din Marea Adunare Națională a Turciei marchează unul dintre cele mai importante momente ale procesului lansat sub denumirea de „Terörsüz Türkiye” — „Turcia fără terorism”. Ea creează cadrul juridic pentru măsuri care pot facilita dezarmarea, dizolvarea și reintegrarea unor membri ai PKK, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Votul vine la scurt timp după avertismente extrem de dure formulate de liderii opoziției naționaliste. Printre cele mai categorice voci s-a aflat liderul Zafer Partisi, Ümit Özdağ, care i s-a adresat direct liderului Yeni Parti, formațiune desprinsă din vechiul partid CHP, Özgür Özel, acuzându-l că se îndepărtează de tradiția atatürkistă și națională a partidului.

Configurația politică a votului

Rezultatul votului este important nu doar prin adoptarea legii, ci și prin configurația politică pe care o dezvăluie. Reuters relatează că legea a beneficiat de sprijinul partidului de guvernământ AK Parti, al aliatului naționalist MHP și al DEM Parti, formațiunea pro-kurdă.

În același timp, opoziția a fost divizată, iar această divizare este una dintre principalele consecințe politice ale votului. Înaintea votului, liderul partidului naționalist İYİ, Müsavat Dervişoğlu, anunțase că partidul său va vota împotrivă. El descrisese proiectul drept o „lege de capitulare” și susținuse că prevederile sale pot produce efecte similare unei amnistii pentru anumite categorii de persoane condamnate pentru infracțiuni legate de PKK. Poziția İYİ Parti a fost, astfel, una fără echivoc: toate cele 12 articole au fost respinse în comisie, iar partidul a urmat același vot în plen.

Ce spune, de fapt, legea?

Aici este esențială o distincție între textul juridic și interpretările politice.

Legea nu este formulată ca o amnistie generală pentru membrii PKK și nu îl include automat pe Abdullah Öcalan. Ea stabilește un mecanism condiționat de constatarea încetării activității organizației, predarea armelor și confirmarea procesului prin mecanismele prevăzute în legislație.

Potrivit informațiilor publice despre proiect, aplicarea mecanismului este legată de constatarea de către autoritățile de securitate că PKK/KCK și structurile asociate și-au încheiat existența efectivă și au predat armele și munițiile aflate sub controlul lor. Confirmarea este legată de o decizie a Consiliului Național de Securitate (MGK). 

Legea prevede, de asemenea, mecanisme pentru amânarea unor anchete, procese sau executări ale pedepselor în anumite condiții. Guvernul susține că scopul este să creeze cadrul juridic necesar pentru dezarmarea și reintegrarea foștilor membri ai organizației, nu să ofere o amnistie necondiționată. Reuters subliniază că legea poate conduce la suspendarea unor pedepse și la reintegrarea unor foști militanți care îndeplinesc criteriile prevăzute. 

Ümit Özdağ: „Republica lui Öcalan” sau „Republica lui Atatürk”?

Înaintea votului, liderul Zafer Partisi, Ümit Özdağ, a lansat un apel direct către Özgür Özel, liderul Yeni Parti, principalul partid de opoziție din Turcia, după desprinderea de CHP. În mesajul său, Ümit Özdağ susține că sprijinirea legii privind PKK și a procesului asociat cu „republica democratică” promovată de Abdullah Öcalan ar îndepărta CHP de fundamentul său atatürkist și naționalist: „Republica lui Öcalan” versus „Republica lui Atatürk”.

Liderul naționalist Ümit Özdağ i-a cerut lui Özel să nu sprijine ceea ce consideră a fi o transformare structurală a statului turc. Această formulare trebuie însă înțeleasă ca poziție politică a lui Özdağ, nu ca descriere juridică a legii adoptate. Textul adoptat nu proclamă o „Republică Öcalan” și nici nu stabilește explicit un sistem federal sau un stat cu mai multe naționalități. Riscul invocat de opoziție este unul de evoluție politică ulterioară, în cazul în care actualul proces ar fi urmat de reforme constituționale mai ample.

De ce a fost atât de controversat momentul?

Votul a avut loc în ziua de 10 august, data asociată semnării Tratatului de la Sèvres în 1920, document care prevedea dezmembrarea Imperiului Otoman și instituirea unor aranjamente teritoriale radical diferite de Republica Turcia care avea să fie creată ulterior.

Pentru naționaliștii turci, această coincidență nu este una neutră. Müsavat Dervişoğlu, liderul IYI Parti, a întrebat înaintea votului de ce Parlamentul este forțat să lucreze pentru ca legea să fie adoptată tocmai la aniversarea Tratatului de la Sèvres. 

Pentru susținătorii proiectului, însă, data nu schimbă obiectivul principal: închiderea unei perioade de peste patru decenii de conflict armat.

Riscul numărul unu: ce se întâmplă dacă dezarmarea nu este completă?

Procesul turc pornește de la premisa că PKK își va încheia activitatea armată și organizațională. Reuters amintește că Abdullah Öcalan a cerut în februarie 2025 dizolvarea și dezarmarea organizației, iar PKK a anunțat ulterior încetarea luptei armate și dizolvarea. Dar problema regională este mai complexă decât teritoriul Turciei.

În Siria funcționează structuri kurde armate, în special YPG/SDF, iar în Iran există PJAK. Ankara consideră YPG o amenințare legată de PKK, în timp ce structurile kurde siriene au propriile relații cu Statele Unite și cu autoritățile de la Damasc. Tocmai aici se află una dintre principalele vulnerabilități ale procesului.

Poate Ankara considera conflictul încheiat dacă o organizație depune armele în Turcia, dar structuri afiliate sau ideologic apropiate rămân active dincolo de frontiere?

Președintele IYI Parti a formulat această problemă în termeni extrem de duri, afirmând că în timp ce PKK este prezentat ca renunțând la arme în Turcia, YPG și PJAK continuă să reprezinte, în opinia sa, o problemă strategică. 

Riscul numărul doi: precedentul juridic

Un alt punct sensibil este raportul dintre Parlament, executiv și instituțiile de securitate. Au fost criticate prevederile care leagă aplicarea anumitor mecanisme de decizii ale MGK, argumentând că astfel s-ar crea o problemă constituțională privind delimitarea competențelor. Această critică nu trebuie confundată cu o constatare juridică definitivă. Ea reprezintă poziția politică a liderului İYİ Parti.

Totuși, întrebarea este relevantă: cât de mult poate fi transferată decizia privind aplicarea unei legi către mecanisme administrative și de securitate și cât de clar trebuie stabilite limitele acestor competențe?

Într-un proces atât de sensibil, lipsa unor criterii transparente poate genera suspiciuni indiferent de orientarea politică a guvernului.

Riscul numărul trei: divizarea opoziției

Poate cea mai vizibilă consecință politică a votului este fractura din opoziția turcă. Liderul Zafer Partisi i-a cerut liderului Yeni Parti să nu sprijine proiectul, în timp ce CHP a avut o abordare mult mai nuanțată. Această diferență este strategic importantă.

Pentru CHP, sprijinirea unor măsuri de pace și democratizare poate reprezenta o încercare de a evita revenirea la logica conflictului permanent dintre Ankara și mișcarea kurdă.

Pentru naționaliști, aceeași politică poate fi interpretată drept o concesie periculoasă făcută în numele unei păci ale cărei garanții nu sunt încă suficient de clare.

Aici se află una dintre marile mize ale perioadei următoare: cine va defini politic sensul expresiei „Turcia fără terorism”?

Riscul numărul patru: problema lui Öcalan

Abdullah Öcalan rămâne unul dintre cele mai complicate dosare ale procesului. Reuters notează că noua lege nu rezolvă statutul lui Öcalan și nici problemele mai largi privind drepturile politice și culturale ale kurzilor sau legislația antiteroristă. Aceasta înseamnă că adoptarea legii nu reprezintă finalul procesului, ci începutul unei faze noi.

Dacă PKK este considerat oficial dezarmat și dizolvat, presiunea politică pentru următoarea etapă poate crește: statutul lui Öcalan, reintegrarea foștilor membri, drepturile politice ale kurzilor și eventuale modificări ale legislației antiteroriste. Exact aici apare temerea exprimată de liderul Zafer Partisi: că o lege prezentată drept instrument pentru dezarmare poate deveni, în timp, punctul de plecare pentru o transformare constituțională mai amplă.

De la „pace” la o posibilă nouă arhitectură politică

Susținătorii proiectului văd în el oportunitatea istorică de a închide un conflict care a costat Turcia zeci de mii de vieți și a produs costuri economice și sociale enorme. Criticii răspund că pacea nu trebuie cumpărată prin concesii care slăbesc statul de drept, unitatea teritorială sau principiile constituționale. Ambele perspective vor conta în următoarea etapă.

Reuters notează că noua lege nu rezolvă de una singură revendicările kurde mai largi, modificarea legislației antiteroriste sau statutul lui Öcalan. Tocmai aceste teme pot deveni următorul câmp de luptă politic. De aceea, votul de 468-88-6 nu trebuie privit ca finalul unei crize, ci ca începutul unei perioade în care consecințele reale vor depinde de aplicarea legii.

Marea întrebare pentru Turcia

După votul din 10 august, întrebarea nu mai este dacă Turcia dorește să creeze un cadru juridic pentru încheierea conflictului cu PKK. Parlamentul a răspuns deja. Întrebarea este ce va urma după dezarmare. Va fi vorba despre reintegrarea unor foști membri ai unei organizații armate, în limitele statului unitar și ale Constituției? Sau procesul va deschide drumul către schimbări mai profunde privind autonomia regională, identitatea constituțională și distribuția puterii? În prezent, nu există suficiente elemente pentru a afirma că Turcia se îndreaptă inevitabil spre un stat federal sau „multinațional”. O asemenea concluzie ar depăși ceea ce stabilește legea adoptată.

Există însă suficiente motive pentru ca avertismentele opoziției să fie urmărite atent: modul în care va fi implementată legea, criteriile de eligibilitate, rolul instituțiilor de securitate, statutul lui Öcalan, situația YPG/SDF din Siria și eventualele reforme constituționale care ar putea urma.

În acest sens, mesajul lui liderului Zafer Partisi, Ümit Özdağ, către liderul Yeni Parti, Özgür Özel, depășește disputa punctuală dintre două partide. El exprimă una dintre marile dileme ale Turciei post-conflict: poate Ankara obține pacea cu PKK fără să redeschidă problema identității, structurii și viitorului Republicii Turcia?â

Răspunsul la această întrebare nu a fost dat prin votul de luni.