Potrivit prognozelor Direcției Generale de Meteorologie, valul de zăpadă care a afectat Turcia va continua încă 3 zile. La Istanbul, ninsorile vor fi de mai scurtă durată și intensitate.
Primarul Municipiului Metropolitan Istanbul, Ekrem İmamoğlu, spune că în continuare se lucrează pentru soluționarea tuturor problemelor apărute în ultimele 24 de ore. La Istanbul, zăpada are pe alocuri 80 cm înălțime, chiar un metru. Primarul a avertizat că azi, după ora 18, o să ningă din nou și face un apel la cetățeni să respecte toate avertismentele și să nu iasă din case decât pentru probleme care nu suportă amânare.
Guvernatorul provinciei Istanbul, Ali Yerlikaya, a decis ieri închiderea centrelor comerciale la ora 19.30. De noaptea trecută einterzisă în İstanbul circulația tuturor autovehiculelor private, altele decât mijloacele de transport în comun și vehiculele de serviciu. Decizia a fost valabilă până azi, la ora 13.
Azi dimineață, la prima oră, echipaje de poliție au ieșit pe străzi în Istanbul, pentru a-i opri pe cei care nu știau de această decizie, cerându-le să își parcheze mașinile în perimetre sigure și să folosească transportul în comun.
Astfel, s-a putut interveni pentru fluidizarea traficului, iar la această oră (11, ora Turciei) mai sunt blocaje doar în regiunea Beylikdüzü-TÜYAP din Istanbul și la casele de taxare Hadımköy. Totodată, mijloacele de transport în comun au fost extrem de aglomerate, ceea a ce stârnit nemulțumirea multor oameni.
Rămâne valabilă restricția de intrare a autovehiculelor în Istanbul din direcția Anatolia și Tracia, la fel pentru tunelul Eurasia. În cursul nopții trecute au fost evacuate 5.057 de persoane blocate pe drumuri, iar 3.180 de persoane au fost plasate în hoteluri, pensiuni și cămine.
Din păcate, hotelierii din perimetrele principalelor artere ale Istanbulului au profitat de situația creată, dar și de disperarea oamenilor care încercau să se adăpostească, și au cerut o taxă de 100 de euro pentru cazare, astfel că cei mai mulți oameni au petrecut noaptea în moschei, cămine sau pensiuni.
Guvernatorii provinciilor limitrofe Istanbulului au luat preventiv în cursul zilei de ieri decizia de a închide drumurile către İstanbul, dar cu toate acestea sute de persoane și-au petrecut noaptea în autogări. Autoritățile apelează la șoferii care și-au lăsat vehiculele sub nămeți pe autostrada TEM, pe șoseaua de centură de nord a Istanbulului și pe autostrada D-100, să-și ridice vehiculele abandonate.
Funcționarii publici și angajații instituțiilor de stat din Istanbul, care nu sunt implicați în activități urgente, se află astăzi în concediu administrativ, dar rămâne totuși problema de mobilitate pentru marea majoritate a celor care lucrează la privat în marea metropolă.
În cursul nopții trecute metroul a circulat până la ora 2, la fel va fi și astăzi, iar Marmaray a circulat gratuit toată noaptea.
Autoritățile locale din Istanbul au distribuit peste 2 tone de hrană uscată cu valoare nutritivă mare, la 500 de puncte destinate persoanelor fără adăpost.
Ninsoarea abundentă a surprins Ieri aproximativ 3.000 de persoane, inclusiv turiști, într-un mall din Bașakşehir İkitelli, fiind nevoite să își petreacă noaptea în centrul comercial.
Administrația mall-ului le-a alocat până dimineața zone speciale, iar cu sprijinul Semilunii Roșii, le-a fost distribuită ciorbă caldă. De asemenea, aproximativ 90 de familii au dormit în autoturisme, în parcarea mall-ului.
Zborurile pe Aeroportul Istanbul rămân suspendate până la miezul nopții, după cum a postat recent ofițerul depresă THY, Yahya Ustun. Managerul Turkish Airlines, Bilal Ekşi, declarase totuși în această dimineață că se vor relua zborurile la ora 13.
În cursul nopții trecute a nins pentru prima oară după 29 de ani în Antalya, mai exact din data de 7 ianuarie 1993. În cursul nopții trecute lapovița s-a transformat în zăpadă, spre bucuria locuitorilor orașului de la Marea Mediterană.
În Antalya, vara trecută au fost doborâte recordurile de temperatură, care erau mult peste valorile normale sezoniere, ba chiar temperaturile s-au menținut destul de ridicate pentru această perioadă a anului până la jumătatea săptămânii trecute, când au început să scadă brusc.
Și la Bodrum a nins în zonele muntoase ale peninsulei.
Reamintim că ninsorile abundente de la Istanbul sunt cauzate de ciclonul format în Marea Neagră, pentru început în partea europeană, după care s-a extins în toată metropola.
În continuare vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare în estul Mării Marmara, Marea Egee, Mediterană, în Anatolia Centrală și la Marea Neagră și ploi. Va continua să ningă puternic în centrul și estul Mediteranei, la Konya, Karaman, Gaziantep și Adıyaman.
Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile care afectează Regiunea Marmara, rămâne suspendată activitatea feriboturilor cu destinația Yalova, Bursa, Çanakkale.
Ankara vă invită să descoperiți Anıtkabir, mausoleul lui Mustafa Kemal Atatürk, un simbol național important.
Adana te așteaptă cu preparate delicioase și o istorie bogată. Explorează tot ce are de…
Aflati de ce Marmaris atrage anual milioane de turiști. Peisajele sale uimitoare și atmosfera autentică…
Vizitați Trabzon și explorați peisajele sale spectaculoase, satele tradiționale și monumentele istorice fascinante.
Descoperă Izmir, un oraș cu o istorie de 8.500 de ani și peisaje spectaculoase, perfect…
Teatrul Antic din Bodrum oferă o priveliște magnifică și o istorie unică, fiind un exemplu…