Fotografie de RDNE Stock project pe Pexels.com
Ministrul Justiției din Turcia, Yilmaz Tunc, a declarat săptămâna trecută că în curând ar putea fi implementat un regulament de „amnistie parțială”, ca rezultat al unui studiu făcut de AKP – Partidul Justiției și Dezvoltării, prezidat de Recep Tayyip Erdoğan. Creșterea ratei criminalității în Turcia provoacă supra aglomerarea închisorilor, iar în acest moment, conform ultimelor date, sunt 92.516 deținuți peste capacitatea închisorilor.
Regulamentul fusese implementat încă din perioada pandemiei și prevedea eliberarea temporară a deținuților aflați în închisori deschise, iar de atunci zeci de mii de deținuți au fost scoși din închisoare. Regulamentul prevedea ca cei cărora le-au rămas 5 ani sau mai puțin pentru a fi condamnați la eliberare supravegheată să execute timpul rămas în afara liberării supravegheate. Noua reglementare îi va incluse și pe cei care au comis infracțiuni înainte de 31 iulie 2023. Noul regulament este descris ca „amnistie parțială”.
Inițiatorii proiectului au atras atenția asupra faptului că vechea reglementare era împotriva principiului egalității din Constituție: „Gândește-te la 2 oameni. Au fost judecați în aceeași instanță și au primit aceleași sentințe. Dar sentința pentru unul dintre ei a fost finalizată înainte de 31 iulie 2023, în timp ce sentința pentru celălalt a fost amânată pentru mai târziu. Dar această întârziere nu este cauzată de oamenii înșiși, este o întârziere cauzată de procesele judiciare. Aici apare o nedreptate. Din acest motiv, data de 31 iulie 2023 ar trebui luată drept data săvârșirii infracțiunii, nu data rămânerii definitive a sentinței. Normele legale universale impun acest lucru”, au declarat surse din AKP, citate de Sozcu.
Potrivit noii reglementări întocmite de Ministerul Justiției, pedeapsa închisorii va fi de 4/3 în loc de 4/4. Cu alte cuvinte, deținuții vor fi eliberați condiționat după ce au ispășit trei sferturi din pedeapsă, nu întreaga pedeapsă. Regulamentul va acoperi deținuții care dau dovadă de bună conduită în închisori. Cu toate acestea, nu toți vor beneficia automat de acest drept.
La sosirea termenului eliberării condiționate, situația deținutului va fi evaluată de Consiliul de Administrație și Monitorizare, care hotărăște dacă condamnatul: a respectat regulile închisorii, a participat la programe de îmbunătățire, există riscul de recidivă, posibilitatea de a vătăma victima sau alte persoane și se va ține cont de criterii precum dacă simte remușcări pentru crima pe care a comis-o. Cu toate acestea, infracțiunile grave și cele care amenință siguranța publică nu vor fi luate în considerare.
Surse din AKP – Partidul Justiției și Dezvoltării și din Ministerul Justiției din Turcia au declarat că numărul persoanelor care vor beneficia de noua reglementare încă nu este clar.
Vizitează Turcia și clădirea Primei Mari Adunări Naționale, unde poți descoperi mărturii valoroase din istoria…
Situat în inima Anatoliei Centrale, orașul Çankırı devine tot mai popular în rândul turiștilor care…
Bodrum oferă plaje superbe, dar și provocări majore în gestionarea infrastructurii din cauza afluxului de…
Află despre Stratonikeia, 'orașul gladiatorilor' din Turcia, și descoperă comorile sale arheologice fascinante.
Netflix va colabora cu noi companii de producție din Turcia. Descoperiți impactul acestor schimbări asupra…
Descoperiți de ce Turkish Airlines este premiată pentru serviciile sale de catering. Aflați despre premiile…