Categories: Cotidian

Rolul Turciei în alegerea noului secretar general NATO și poziția sa în actualul context geopolitic

Apreciată pentru acțiunile diplomatice din ultimii ani, Turcia a analizat cu atenție candidații la funcția de secretar general NATO și a decis să îl sprijine pe premierul olandez Mark Rutte. De altfel, numele acestuia este de așteptat să fie anunțat la summitul liderilor NATO care va avea loc la Washington, în perioada 9-11 iulie, întâlnire care coincide cu cea de-a 75-a aniversare a NATO. Decizia Turciei, care are a doua cea mai mare armată din NATO, este luată în baza acțiunilor împotriva terorismului și ridicarea sancțiunilor din domeniul apărării, după ce Turcia a achiziționat sistemele de rachete S-400 din Rusia.

Inițial, Turcia pusese sub semnul întrebării candidatura lui Mark Rutte, din perspectiva poziției sale cu privire la combaterea terorismului, precum și la abordarea sancțiunilor împotriva industriei turce de apărare și relațiile dintre alianță și Uniunea Europeană. Din acest motiv, în luna aprilie Mark Rutte l-a întâlnit pe președintele Recep Tayyip Erdoğan la Istanbul.

„NATO are nevoie de Turcia și de conducerea acesteia. Turcia este un actor geopolitic cu influență semnificativă în regiune, lucrează pentru a ajuta la încheierea războiului din Gaza. De asemenea, face un efort în privința oribilului război din Ucraina”, remarca în acel moment Mark Rutte. De cealaltă parte, președintele Erdoğan spunea că în ceea ce privește noul șef NATO, decizia Turciei va fi luată „în cadrul înțelepciunii strategice și echității”.

Poziția lui Rutte cu privire la relațiile NATO-Uniunea Europeană a fost, de asemenea, o problemă importantă pentru președintele Erdoğan, care subliniază adesea că UE este o alianță politică, iar NATO o alianță militară. Reamintim că Mark Rutte a încheiat cursa pentru a deveni următorul șef al NATO, după ce s-a retras unicul său concurent, președintele român Klaus Iohannis.

Deciziile Turciei în cadrul NATO

Timp de câteva decenii, organizația PKK a condus o insurgență sângeroasă împotriva Turciei, fiind considerată o organizație teroristă de către Turcia și aliații săi occidentali. Din anii 1980, conflictul a ucis peste 40.000 de oameni din Turcia.

Autoritățile de la Ankara califică drept „inacceptabile” relațiile unor țări membre NATO cu unii membri PKK, dar și „o amenințare împotriva statelor membre”. Turcia consideră că SUA sprijină în mod deschis aripa siriană a PKK, este vorba de YPG, prin transportul de echipamente militare, sub pretextul unei lupte în Siria împotriva ISIS.

De altfel, din acest motiv, Turcia a refuzat timp îndelungat să ratifice cererile de aderare ale Suediei și Finlandei la NATO, mai exact până când cele două țări au îndeplinit cerințele oficialităților turce.

Întrebat recent dacă există o problemă de încredere între Turcia și aliații săi NATO asupra organizației teroriste PKK/YPG, ministrul turc de externe Hakan Fidan a declarat: „Țările cu care avem probleme în ceea ce privește YPG sunt America, Anglia și puțin cu Franța”. Turcia nu este dispusă la negocieri pe acest subiect și va lupta până când nu va mai exista nicio amenințare la adresa Turciei.

De ce Mark Rutte?

Premierul olandez Mark Rutte va merge către șefia NATO într-un moment periculos pentru alianța occidentală, pe măsură ce se prelungește războiul Rusiei în Ucraina, iar Donald Trump ar putea recâștiga în luna noiembrie președinția SUA.

Pentru a câștiga susținerea Turciei și Ungariei, Mark Rutte și-a folosit toate abilitățile diplomatice acumulate în cariera sa politică. El a depășit reticența președintelui Erdoğan prin vizita sa din luna aprilie de la Istanbul, iar în cazul Ungariei, prin încheierea acordului cu premierul ungar Viktor Orban, la un summit al Uniunii Europene.

Prin acest demers, Mark Rutte a încheiat o perioadă tensionată la nivelul NATO, creată de candidatura surprinzătoare și conflictuală a lui Klaus Iohannis, care a zdruncinat planul inițial de numire fără probleme a lui Mark Rutte. Recent, România a anunțat că președintele Klaus Iohannis s-a retras oficial și că țara îl susține pe Mark Rutte.

Cert este că în noul mandat, șeful NATO va avea un rol cheie în susținerea Ucrainei, implicit în atragerea aliaților europeni pentru a cheltui mai mult pentru apărare, o idee susținută în mod constant în declarațiile lui Mark Rutte. Datele recente arată că 23 din cele 32 țări membre au atins ținta de a cheltui 2% din produsul intern brut pentru apărare.

Turcia vs. BRICS

Într-un interviu recent în presa din Turcia, ministrul turc de externe Hakan Fidan a precizat că nu e vorba de o schimbare de axă a Turciei prin participarea sa la BRICS, ci țara sa urmărește modul în care platformele economice alternative sunt modelate în lume.

Întrebat dacă BRICS este o alternativă la G7, ministrul Fidan susține că G7 este un loc în care țările care se gândesc la mai multe probleme politice și au aceleași obiective, iar BRICS este o platformă care vizează în primul rând scopuri economice comune, dar care ar putea produce beneficii serioase dacă va fi structurată și instituționalizată, după modelul Uniunii Europene.

Acesta este motivul pentru care dialogurile Turciei cu BRICS sunt considerate normale de autoritățile de la Ankara, iar relațiile bilaterale cu țările membre BRICS vor fi menținute la un nivel bun, în special în domeniul economic, atât timp cât volumul comerțului exterior al Turciei este la un nivel foarte mare atât cu China, cât și cu Rusia.

Războiul Rusia-Ucraina

Referitor la războiul din Ucraina, Turcia a considerat de la începutul conflictului că pacea este esențială. De altfel, ministrul turc de externe, Hakan Fidan, a reamintit că președintele rus Vladimir Putin a enumerat punctual condițiile țării sale pentru oprirea războiului cu Ucraina și este important acum ca și cealaltă parte să-și dezvăluie poziția spunând „da” sau „nu” fiecarui punct al ofertei ruse.

Suntem în secolul 21, suntem într-o situație în care peste 500.000 de oameni au murit, infrastructura și suprastructura unei țări sunt pe cale să fie distruse, milioane de oameni au fost strămutați și războiul s-a mutat în Rusia“, susține ministrul Fidan.

Problema Israelului

Turcia susține că în Israel, guvernul Netanyahu folosește Hamas ca scuză pentru a distruge complet mișcarea de rezistență palestiniană și pentru a legitima și instituționaliza ocupația pe care o continuă de ani de zile. Conform ministrului turc de externe, după 7 octombrie 2023, „Israelul și-a dezvăluit planul său sistematic de război pentru a transforma evenimentele în propriul avantaj”. Mai mult, acesta spune că statele europene și SUA nu au oprit politica Israelului, dimpotrivă, au susținut-o.

Acest război din Gaza, împărțirea lumii de aici și faptul că marea majoritate este de partea palestinienilor este o problemă extrem de importantă în ceea ce privește cursul sistemului actual în lume”, spune Hakan Fidan, dar statele europene nu susțin soluția cu două state și nu reacționează la Israel pentru „furtul pământului altcuiva”. În opinia diplomatului turc, țările europene ar trebui să susțină eforturile palestinienilor de a înființa un stat, deoarece în acest fel evreii, creștinii și musulmanii pot trăi în pace.

Referitor la implicarea administrației cipriote grecești în operațiunile împotriva Gazei, ministrul Fidan atrage atenția asupra faptului că Ciprul a devenit un centru de operațiuni, o bază folosită de anumite țări. De altfel, Turcia a sugerat Greciei să stea departe de situația aflată în desfășurare în Orientul Mijlociu.

Când te vei implica în războaie ca acesta, când vei lua parte, acest foc va veni și te va găsi, suntem oricum în aceeași geografie, va veni și ne va găsi”, a declarat ministrul turc de externe, Hakan Fidan, citat de Anadolu Agency

Turcia News

Recent Posts

Turcia câștigă duelul vacanțelor din 2026: De ce tot mai mulți turiști aleg Antalya în locul insulelor grecești

Alege Turcia pentru vacanța ta de vară! Beneficiază de lux, gastronomie și servicii excelente la…

20 de ore ago

Regina rockului turcesc a revenit pe scenă: Şebnem Ferah a electrizat Istanbulul într-un concert memorabil

Şebnem Ferah revine în forță cu un concert de rock electrizant la KüçükÇiftlik Park, sărbătorind…

2 zile ago

Alanya, paradisul preferat al turiștilor europeni: soare, istorie și peisaje spectaculoase

Descoperă Alanya, destinația turistică de top din Antalya, cunoscută pentru plajele sale, patrimoniul istoric și…

3 zile ago

Turcia: Inflația în mai 2026 a fost de 32,61%

Aflați ultimele statistici despre inflația din Turcia pentru luna mai 2026 și impactul asupra prețurilor…

3 zile ago

Mimar Sinan, geniul care a redesenat Imperiul Otoman

Puțini arhitecți au influențat istoria unei civilizații așa cum a făcut-o Mimar Sinan. Considerat cel…

5 zile ago

Provincia Niğde – locul plin de autenticitate al Turciei

Turcia te așteaptă în provincia Niğde, cu arhitectura sa selgiucidă și povești legate de civilizații…

6 zile ago