Majorarea taxei speciale de consum (SCT) pentru gazele naturale, petrol și păcură a determinat un nou șir de scumpiri în Turcia.
Astfel, după publicarea în Monitorul Oficial a noii decizii, începând cu 16 iulie și odată cu reglementarea privind taxa pe valoarea adăugată (TVA) făcută săptămâna trecută, creșterea se va reflecta puternic în buzunarele cetățenilor turci.
Pentru gazul natural, pentru care taxa specială de consum era de 0,0230 TL pe metru cub, acum a fost majorată la 0,0747 TL. De săptămâna trecută a fost majorată cu 20% și cota de TVA la gazele naturale, iar creșterea se va reflecta în facturile viitoare, conform Sozcu.
Înainte de această reglementare, taxa specială de consum la benzină era de 2,52 TL pe litru, acum a crescut la 7,52 TL, la motorină a crescut de la 2,05 TL pe litru la 7,05 TL, iar la GPL este de 5,77 TL.
În actualele condiții, prețul unui litrul de benzină a crescut la 35,90 TL (echivalentul a 6,03 lei), motorina la 33,18 TL (echivalentul a 5,57 lei), iar pentru GPL la 15,91 TL (echivalentul a 2,67 lei).
Prețul benzinei fusese majorat în urmă cu două zile.
Planifică-ți vacanța în Turcia pentru 2027! Află despre tarifele hotelurilor și campaniile de rezervare timpurie.
Recenziile din Turcia pentru sezonul estival 2026 arată o creștere alarmantă a reclamațiilor privind hotelurile…
Miza întregului demers: Recep Tayyip Erdoğan trebuie analizat în contextul istoric și politic care a…
Știri interne Anchetă pentru spălare de bani și noi operațiuni împotriva pariurilor ilegale: autoritățile turce…
Știri interne Banca Centrală a Republicii Turcia anunță astăzi decizia de politică monetară. Tot astăzi,…
Știri interne Erdoğan atacă opoziția și pune în centru scandalul fondurilor de investiții Recep Tayyip…
View Comments