Cotidian

O nouă eră în turismul din Turcia: ce propunere inedită au făcut investitorii din turism

La o reuniune informativă care a avut loc recent la Izmir, au fost discutate măsurile care trebuie luate pentru a atrage în oraș o categorie de turiști aparte: nomazii digitali. Altfel spus, investitorii din turism din Izmir și-au suflecat mânecile pentru a atrage în oraș nomazii digitali, al căror număr depășește 40 de milioane de oameni la nivel mondial.

Precizăm că nomadismul digital este un stil de viață în care persoanele lucrează de la distanță au libertatea de a călători și de a locui oriunde doresc, atâta timp cât au acces la internet.

„Noua eră în turism: nomadismul digital”

Participanții la întâlnirea informativă „Noua eră în turism: nomadismul digital”, găzduită de Camera de Comerț din Izmir, au stabilit pașii care trebuie făcuți pentru a adăuga Izmirul la rutele nomazilor digitali care contribuie la economiile multor țări, de la Thailanda la Portugalia, Argentina la Indonezia. Părțile interesate spun că pandemia, care a afectat întreaga lume prin dezvoltarea rapidă a tehnologiei, a schimbat fundamental modul de a face afaceri.

„După încheierea pandemiei, multe branduri mari au părăsit birourile și piețele comerciale mari și au început să opereze în cafenele, plaje și spații plăcute. În timpul procesului de lucru de acasă, unii dintre angajați au preferat să meargă în țări cu un climat mai potrivit. Astfel, conceptul de «nomadism digital» s-a răspândit rapid la scară globală”, spune Oğuz Özkardeș, membru al consiliului de administrație al Camerei de Comerț din Izmir.

În ultimii ani, în orașe precum Istanbul, Antalya și Bodrum a crescut considerabil numărul celor care au ales să lucreƶe de la distanță din Turcia.

Avantajele Izmirului

„Credem că orașul nostru poate fi un nou centru pentru nomazii digitali, datorită bogățiilor sale culturale și istorice, calității vieții și oportunităților sociale extinse”, consideră Oğuz Özkardeș.

Cu prilejul întâlnirii de la Izmir, reprezentanții din domeniul turismului au făcut sugestii pentru îmbunătățirea problemei au abordat și subiectul legat de viza de nomad digital valabilă în prezent în Turcia, fiind prezentate inclusiv caracteristicile demografice ale nomazilor care solicită vize. La reuniune au participat și reprezentanți ai Ministerului Culturii și Turismului din Republica Turcia, precum și ai Municipalității Metropolitane Izmir, informează Bodrum Haber Merkezi.

Nomad digital în România?

Pentru cei care doresc să devină nomad digital, România oferă o viză de lungă ședere pentru cetățenii non-UE, cu obligația îndeplinirii unor condiții:

  • să dispună de mijloace de întreţinere obţinute din activitatea desfăşurată, în cuantum de cel puţin 3 ori câştigul salarial mediu brut lunar din România, pentru fiecare dintre ultimele 6 luni anterioare datei depunerii cererii de viză, precum şi pentru întreaga perioadă înscrisă în viză;
  • să desfăşoare activităţile din care obţin venituri, de la distanţă, prin folosirea tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor;
  • după obţinerea vizei şi a intrării în România, străinul va depune documentele la Oficiul Român pentru Imigrări în vederea obținerii permisului de ședere, conform Crowe.
Turcia News

View Comments

Recent Posts

Turcia: Două hoteluri din stațiunea montană Uludağ vor fi demolate

Modernizarea stațiunii Uludağ promite noi oportunități pentru turiști, inclusiv sport și distracție în natură.

3 zile ago

Noi tensiuni la Marea Egee, între Turcia și Grecia, pe fondul militarizării insulelor

Tensiunile dintre Ankara și Atena au revenit în centrul atenției în ultimele zile, după o…

2 săptămâni ago

Un gigant al industriei textile din Turcia își închide toate fabricile după 73 de ani. Lovitură majoră pentru industria denimului

Una dintre cele mai importante companii producătoare de denim din Turcia își încetează activitatea. […]

2 săptămâni ago

Inflația începe să afecteze unul dintre cele mai importante avantaje ale Turciei pe piața turistică: prețurile competitive

Inflația din Turcia crește costul vacanțelor pentru turiștii străini. Hotelurile, restaurantele și serviciile turistice sunt…

3 săptămâni ago

Turcia: Investițiile hoteliere au crescut cu aproape 300% la Bodrum

Datele oficiale arată că autorizațiile pentru investiții și renovări hoteliere au crescut la Bodrum cu…

3 săptămâni ago

Fluctuații ale numărului de turiști străini în Turcia în vara 2026. Rusia, principalul motor al turismului turc

În timp ce piața britanică pierde teren, Rusia își consolidează poziția de cea mai importantă piață…

3 săptămâni ago