Categories: Cotidian

Liderii opoziției din Turcia condamnă atacurile asupra Coranului, precum și guvernele care închid ochii la ele

Reprezentanții principalelor partide de opoziție din Turcia s-au întâlnit din nou pentru a contura o strategie în așteptarea următoarelor alegeri electorale. După ședința care a fost închisă presei, liderii opoziției au dat publicității o declarație comună care a atins mai multe subiecte, printre care și cel legat de incendierea Coranului în fața Ambasadei Turciei din Suedia.

Conform presei din Turcia, liderii opoziției condamnă atacurile „asupra cărții noastre sfinte, Coranul” și „guvernele care închid ochii la ele”. „Masa celor 6”, așa cum este numită opoziția din Turcia în spațiul public, arată că urmărește cu atenție și provocările care coincid cu perioada electorală.

De asemenea, liderii opoziției consideră că desemnarea candidatului la președinție este o sarcină istorică.

O nouă candidatură a președintelui Erdoğan e neconstituțională acuză opoziția

Tot în cadrul declarației comune, opoziția consideră că o eventuală candidatură a președintelui Recep Tayyip Erdoğan pentru a treia oară ar fi neconstituțională și că „nu este posibil ca domnul Erdoğan să fie candidat la alegerile care vor avea loc pe 14 mai, decât dacă Marea Adunare Națională a Turciei ia o decizie de reînnoire, în conformitate cu prevederile Constituției și ale legii.”

Răspunsul AKP la acuzațiile opoziției

Discuțiile referitoare la o nouă candidatură a președintelui Erdoğan au determinat un răspuns din partea unor reprezentanți ai partidului acestuia, AKP, titrează presa turcă. Hamza Dağ, vicepreședintele AKP, a răspuns acestei declarații pe rețelele de socializare. Acesta spune că opoziția se teme și încearcă astfel să își mascheze propria incapacitate de a numi un candidat. „Constituția este la mijloc, legea este clară. Nu există obstacole în calea candidaturii lui Recep Tayyip Erdoğan. Frica nu este de nici un folos. Vino cu cel mai puternic candidat al tău. Vom câștiga din nou”, a postat acesta.

Și vicepreședintele grupului AKP, Bülent Turan, a luat poziție în acest subiect, precizând că de fapt actualul președinte al Turciei se află la primul mandat conform sistemului guvernamental prezidențial. „Rezultatul este din nou zero. Când nu au putut fi de acord asupra candidatului, au repetat vechile acuzații ilegale cunoscute despre candidatura Președintelui nostru, domnul Recep Tayyip Erdoğan. Cu toate acestea, am spus în repetate rânduri că Erdoğan este candidat pentru al doilea mandat în sistemul guvernamental prezidențial și că nu există obstacole în calea candidaturii sale”.

Același lucru este susținut și de al vicepreședinte al grupului AKP, Yılmaz Tunç: „Președintele nostru se află la primul mandat din 2018, după amendamentul constituțional din 2017. Începând cu alegerile din 14 mai va fi la al doilea mandat.

Platforma opoziției va fi cunoscută în data de 30 ianuarie

În data de 30 ianuarie, opoziția din Turcia a anunțat că va face cunoscut „Memorandumul de înțelegere privind politicile comune”, care va cuprinde politicile și proiectele concrete pe care le-a pregătit pentru problemele prioritare. Acesta cuprinde proiecte de la lupta împotriva sărăciei la cea pentru drepturile femeilor, de la securitatea cibernetică la legea eticii politice, de la industria de apărare la managementul dezastrelor, de la formarea profesională la criza locuințelor și a adăposturilor, de la lupta împotriva drogurilor la problemele muncitorilor, de la politica de frontieră la agricultură.

Turcia News

View Comments

Recent Posts

Turcia: Două hoteluri din stațiunea montană Uludağ vor fi demolate

Modernizarea stațiunii Uludağ promite noi oportunități pentru turiști, inclusiv sport și distracție în natură.

4 zile ago

Noi tensiuni la Marea Egee, între Turcia și Grecia, pe fondul militarizării insulelor

Tensiunile dintre Ankara și Atena au revenit în centrul atenției în ultimele zile, după o…

2 săptămâni ago

Un gigant al industriei textile din Turcia își închide toate fabricile după 73 de ani. Lovitură majoră pentru industria denimului

Una dintre cele mai importante companii producătoare de denim din Turcia își încetează activitatea. […]

2 săptămâni ago

Inflația începe să afecteze unul dintre cele mai importante avantaje ale Turciei pe piața turistică: prețurile competitive

Inflația din Turcia crește costul vacanțelor pentru turiștii străini. Hotelurile, restaurantele și serviciile turistice sunt…

3 săptămâni ago

Turcia: Investițiile hoteliere au crescut cu aproape 300% la Bodrum

Datele oficiale arată că autorizațiile pentru investiții și renovări hoteliere au crescut la Bodrum cu…

3 săptămâni ago

Fluctuații ale numărului de turiști străini în Turcia în vara 2026. Rusia, principalul motor al turismului turc

În timp ce piața britanică pierde teren, Rusia își consolidează poziția de cea mai importantă piață…

3 săptămâni ago