Categories: Istanbul

Istanbul: Turnul Galata, pregătit pentru vizitatori

Direcția Generală Patrimoniu Cultural și Muzee a anunțat că Turnul Galata, ale cărui lucrări de reparații și îmbunătățiri au fost finalizate, este redeschis vizitatorilor. Toate lucrările la structura turnului au fost realizate în conformitate cu analizele tehnice și de georadar, iar intervenția la structurile din beton armat adăugate între anii 1964 și 1967 au fost realizate cu tehnologii moderne.

Întreg proiectul de reparație a fost realizat sub îndrumarea experților din lumea științifică, astfel că lucrările de restaurare au fost finalizate prim îmbinarea științei și artei, iar structura a fost pregătită pentru a proteja moștenirea culturală și pentru a găzdui vizitatorii. „După redeschidere, pentru gestionarea vizitatorilor, în Turnul Galata vor fi permise intrări controlate pentru maximum 100 de persoane oră”, anunță Direcția Generală Patrimoniu Cultural și Muzee.

Despre Turnul Galata

Construit de genovezi la mijlocul secolului al XIV-lea, ca parte a Zidurilor Galatei, Turnul Galata a fost folosit în perioada otomană ca temniță, după care a fost transformat într-un turn de observare a incendiilor.Din cauza cutremurelor și incendiilor, Turnul a suferit deteriorări, beneficiind în perioada otomană de mai multe renovări.Cu toate acestea, în anii 1960, când devenise aproape o ruină, Turnul Galata a fost restaurat de municipalitatea din Istanbul și deschis pentru vizitatori.

În 2020, acesta a fost restaurat de Direcția Generală a Fundațiilor, după care și-a redeschis porțile ca muzeu.În Muzeul Turnului Galata sunt expuse artefacte care reflectă toate perioadele istorice ale Istanbulului, oraș populat încă din timpuri preistorice și care a servit drept capitală pentru trei mari imperii, timp de șaisprezece secole.Considerat a fi una dintre cele mai înalte clădiri din Istanbul până la mijlocul secolului XX, Turnul Galata are o impresionantă priveliște panoramică a Istanbulului de care vă puteți bucura la ultimul etaj.

Taxa de intrare la Turnul Galata este de 30 euro, pentru turiștii străini. Turnul este deschis zilnic între orele 08:30 – 23:00, dar casa de bilete se închide la ora 22:00.

Adresa: Bereketzade, 34421 Beyoğlu/İstanbul

Turcia News

View Comments

Recent Posts

Turcia ridică miza în turism: de la recordul de venituri la obiectivul de a intra în Top 5 mondial

Descoperă strategia Turciei pentru turism și cum își propune să crească veniturile până la 78,5…

18 ore ago

Începe summitul COP31 în Antalya. Turcia mută centrul diplomației climatice mondiale pe litoralul Mediteranei

Turcia găzduiește COP31 la Antalya, un pas esențial în diplomația climatică globală. Află mai multe…

6 zile ago

Turcii descoperă Rusia ca destinație de vacanță

Turismul dintre Turcia și Rusia crește rapid. Află despre noile tendințe și pachetele atractive pentru…

6 zile ago

Chiriaș în Turcia: contracte cu plata în lire turcești și limite legale pentru eventuale majorări de preț

Află care sunt prețurile de închiriere pentru un apartament 2+1 în câteva orașe din Turcia

o săptămână ago

Turcia: inflația în octombrie 2026 a fost de 29,77%

Institutul Turc de Statistică (TÜİK) a publicat datele privind inflația pentru luna octombrie 2026. Inflația…

2 săptămâni ago

Cât va costa o vacanță în Turcia în 2027. Prețurile pentru 5 nopți și reducerile anunțate la rezervările timpurii

Planifică-ți vacanța în Turcia pentru 2027! Află despre tarifele hotelurilor și campaniile de rezervare timpurie.

3 săptămâni ago