FILM KURU OTLAR USTUNE

Regizorul turc Nuri Bilge Ceylan a fost întâmpinat cu aplauze îndelungate la ediția din acest an a Festivalului de Film de la Cannes, după premiera celei mai recente drame a lui, „About Dry Grasses” („Kuru Otlar Üstüne”).

Filmul turcesc este printre favoriții din acest an la premiul Palme d’Or, la cea de-a 76-a ediție a festivalului din Franța. Drama se concentrează pe povestea unui tânăr profesor care speră să fie numit în metropola turcă Istanbul, după ce a plecat dintr-un sat mic din estul Turciei.

Filmul a avut premiera vineri și a fost produs în comun de postul public turc de televiziune TRT și ARTE France. Filmul, care are o durată de peste trei ore, îi are în distribuție pe Deniz Celiloğlu, Merve Dizdar, Musab Ekici și Ece Bağcı.

Indiferent dacă va câștiga sau nu marele premiu la Cannes, Nuri Bilge Ceylan va continua să fie regizorul cu cele mai multe premii în cinematografia turcă.

Ceremonia de închidere a Festivalului de la Cannes va avea loc sâmbătă, 27 mai și va fi transmisă în direct și exclusiv pe canalul France 2.

Pelicula a fost filmată în provincia Erzurum

Regizorul filmului „About Dry Grasses” („Kuru Otlar Üstüne”), Nuri Bilge Ceylan, a declarat că filmările au fost făcute în satele din jurul districtului Karayazı, din estul provinciei Erzurum, dar scenele prezentate în film par a fi filmate într-un singur loc, datorită montajului.

„Sentimentele tuturor personajelor mele sunt sentimente pe care le-am trăit și eu”, a declarat Nuri Bilge Ceylan pentru presa turcă. „Fericirea poate fi atinsă oriunde te-ai afla, cel puțin asta cred oamenii. Dacă ești nefericit, îți spui mereu că ai putea fi fericit dacă mergi în altă parte. Chiar și oamenii din Istanbul cred că ar putea fi mai fericiți în altă parte. Este un mod de a fugi de lucruri. Întotdeauna ei cred că locul în care trăiesc este responsabil pentru faptul că sunt nefericiți, iar personajul spune: „Dacă sunt transferat… lucrurile vor fi din nou bine. Se simte foarte străin de lumea în care trăiește, oriunde s-ar afla”, el a adăugat regizorul filmului „About Dry Grasses” („Kuru Otlar Üstüne”).

Din 1997, Nuri Bilge Ceylan (64 ani) a câștigat numeroase premii cu lungmetrajele sale și a fost recunoscut la nivel internațional. În 2009, a făcut parte din principalul juriu al competiției de la Cannes, iar în 2014 a câștigat un premiu pentru filmul „Kış Uykusu”( „Somn de iarnă”), devenind al doilea film turcesc care câștigă acest premiu din istoria cinematografiei din Turcia.

Festivalul de la Cannes, 2014: Quentin Tarantino și Uma Thurman i-au înmânat premiul „Palme d'Or” lui Nuri Bilge Ceylan
Festivalul de la Cannes, 2014: Quentin Tarantino și Uma Thurman i-au înmânat premiul „Palme d’Or” lui Nuri Bilge Ceylan

Turcia are în palmares un film premiat cu Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes, în 1982, pentru „Yol” („Drumul”), al renumitului regizor turc Yılmaz Güney, ale cărui filme prezintă adesea viața oamenilor din clasa muncitoare.

2 comentarii la „Filmul turcesc „About Dry Grasses” („Kuru Otlar Üstüne”), aplaudat îndelung la Festivalul de la Cannes

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Știri

Țara lui Mevlana: Konya

9 minute 3 săptămâni
turnul fecioarei ataturk foto Turcia programare spital Constituția Turciei accident Teleferic Antalya foto Anadolu Agency lalele tunceli sursa foto TRT NATO Erdogan, după alegerile din 31 martie 2024