Cotidian

Filmul „Mustafa”, despre copilăria lui Atatürk, este în Europa

În data de 14 noiembrie 2024, în Europa va fi lansat filmul „Mustafa”, care spune povestea copilăriei lui Mustafa Kemal Atatürk.

Anterior, producătorul filmului, Kamuran Ayna, a susținut că filmul nu a fost lansat din cauza presiunii lobby-ului armean. Cu toate acestea, această afirmație unilaterală nu a fost confirmată, iar filmul a fost distribuit de AF Media. „Nu există nicio obstacol sau opoziție. Noi ne-am asumat distribuția”, a declarat pentru SÖZCÜ distribuitorul filmului, Ali Fidan. Acesta mai spune că nu a primit nicio presiune în ceea ce privește distribuția sau proiecția filmului.

Astfel, din 14 noiembrie filmul va fi lansat simultan în Europa, cu o promovare specială în Germania, acolo unde se află o importantă comunitate de cetățeni turci. Distribuitorul filmului, Ali Fidan, spune că în Germania sunt interzise prin lege orice solicitări de cenzurare, iar limitele de vârstă pot fi impuse filmelor numai în funcție de subiectul lor sau de violența pe care o conțin.

Turcia News

Recent Posts

Cât va costa o vacanță în Turcia în 2027. Prețurile pentru 5 nopți și reducerile anunțate la rezervările timpurii

Planifică-ți vacanța în Turcia pentru 2027! Află despre tarifele hotelurilor și campaniile de rezervare timpurie.

18 ore ago

Alertă în turismul din Turcia: reclamațiile au crescut cu până la 168%

Recenziile din Turcia pentru sezonul estival 2026 arată o creștere alarmantă a reclamațiilor privind hotelurile…

o zi ago

„Recep Tayyip Erdoğan. Omul politic”, volumul lui Ionuț Cojocaru, prezentat publicului constănțean

Miza întregului demers: Recep Tayyip Erdoğan trebuie analizat în contextul istoric și politic care a…

6 zile ago

Turcia Azi: agenda zilei | 23 octombrie 2026

Știri interne Anchetă pentru spălare de bani și noi operațiuni împotriva pariurilor ilegale: autoritățile turce…

6 zile ago

Turcia Azi: agenda zilei | 22 octombrie 2026

Știri interne Banca Centrală a Republicii Turcia anunță astăzi decizia de politică monetară. Tot astăzi,…

7 zile ago

Turcia Azi: agenda zilei | 21 octombrie 2026

Știri interne Erdoğan atacă opoziția și pune în centru scandalul fondurilor de investiții Recep Tayyip…

o săptămână ago