Categories: Cotidian

De ce sunt respinse frecvent cererile de vize Schengen pentru cetățenii turci?

Respingerea vizelor Schengen și întârzierile îndelungate ale programărilor pentru a depune aceste cereri îi îngrijorează tot mai mult pe cetățenii turci, care trebuie să aștepte luni de zile pentru a intra în țările Uniunii Europene (UE).

De altfel, în ultimul an de zile situațiile de acest gen sunt mai frecvente, fiind blocate călătoriile turiștilor turci în țările UE. Mai mult, s-au înmulțit și situațiile în care turcii nu mai obțin vize nici pentru a-și vizita soții care locuiesc în țări din Europa.

„Odată cu întârzierea cererilor, rata cetățenilor respinși este foarte mare. Rata vizelor respinse a fost de peste 15% în 2022 și anul acesta a crescut la aproximativ 50%”, a declarat presei din Turcia, Firuz Bağlıkaya, președintele Asociației agențiilor de turism din Turcia (TÜRSAB). Acesta mai spune că refuzul vizelor și întârzierile au fost o încercare de a reduce libertatea de călătorie a turcilor și implicit a agențiilor de turism care organizează excursii în străinătate pentru aceștia.

Ce soluții au autoritățile turce

Oficialii turci au cerut deja o soluție rapidă la aceste probleme, taxe mai mici și standarde de evaluare corecte. Într-un discurs susținut marți la un eveniment al unei asociații de afaceri, președintele Recep Tayyip Erdoğan, a spus că va rezolva problema vizelor, „care a fost transformată în șantaj politic”.

Oamenii de afaceri turci se numără printre cei care se confruntă cu respingerea vizelor Schengen sau cu întârzieri mari în programările pentru vize. Unele țări susțin că aceste întârzieri se datorează unui număr întârziat de cereri post-pandemie, dar autoritățile turce spun că e vorba de o mișcare motivată politic.

După ce un parlamentar turc a depus un raport intitulat „Folosirea abuzivă a Sistemului de Informații Schengen ca sancțiune determinată politic de către statele membre ale Consiliului Europei”, subliniind „cantitatea mare de documente inutile” necesare pentru vize, precum și taxele mari și cerința ca cererile să fie depuse personal, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a aprobat o rezoluție prin care cere statelor europene să evite abuzul de Sistemul Informațional Schengen (SIS). Rezoluția spunea că, deși este dreptul statelor să decidă cui să permită intrarea în țară, ele ar trebui să respecte și drepturile cetățenilor țărilor terțe care încearcă să intre în spațiul Schengen, „în conformitate cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului”.

Avertismente către ambasadorii țărilor europene care întârzie acordarea vizelor

Anul trecut, ministrul de externe Mevlüt Çavuşoğlu a anunțat că toți ambasadorii au fost chemați la minister și „au fost emise avertismentele necesare”.

„Cred că Ministerul de Externe va purta noi negocieri (n.n. cu UE) pentru a aborda problema în zilele următoare”, se arată încrezător Firuz Bağlıkaya, președintele Asociației agențiilor de turism din Turcia (TÜRSAB). „În trecut aveau o cotă de 1.000 de cereri de vize, iar acum este redusă la 200”, spune el, adăugând că cele mai frecvente probleme sunt legate de vizele care ar trebui obținute de la consulatele Franței, Italiei, Greciei, Țărilor de Jos și Spaniei, precum și ale Regatului Unit și ale SUA.

Reamintim că în momentul în care Turcia a semnat un Acord de migrație cu UE, a fost prevăzută și liberalizarea vizelor pentru cetățenii turci, însă până acum UE nu și-a dus la îndeplinire angajamentele. Condițiile de eliminare a obligației de a deține viză sunt prevăzute detaliat în foaia de parcurs din 2013, care detaliază 72 de cerințe care trebuie îndeplinite de către Turcia în domenii precum securitatea documentelor, gestionarea migrației, ordinea și siguranța publică, drepturile fundamentale și readmisia migranților aflați în situație neregulamentară. În mai multe rânduri, Comisia a urmărit progresele Turciei cu privire la aceste aspecte și a putut evidenția intensificarea eforturilor în acest sens.

În data de 16 martie 2016, Comisia Europeană a detaliat etapele operaționale ale cooperării dintre UE și Turcia în domeniul migrației, fiind prevăzută „Accelerarea punerii în aplicare a foii de parcurs privind liberalizarea vizelor, în vederea eliminării, până la sfârșitul lunii iunie 2016, a obligației de a deține viză pentru cetățenii turci”.

Turcia News

View Comments

Recent Posts

Alertă în turismul din Turcia: reclamațiile au crescut cu până la 168%

Recenziile din Turcia pentru sezonul estival 2026 arată o creștere alarmantă a reclamațiilor privind hotelurile…

3 ore ago

„Recep Tayyip Erdoğan. Omul politic”, volumul lui Ionuț Cojocaru, prezentat publicului constănțean

Miza întregului demers: Recep Tayyip Erdoğan trebuie analizat în contextul istoric și politic care a…

4 zile ago

Turcia Azi: agenda zilei | 23 octombrie 2026

Știri interne Anchetă pentru spălare de bani și noi operațiuni împotriva pariurilor ilegale: autoritățile turce…

4 zile ago

Turcia Azi: agenda zilei | 22 octombrie 2026

Știri interne Banca Centrală a Republicii Turcia anunță astăzi decizia de politică monetară. Tot astăzi,…

5 zile ago

Turcia Azi: agenda zilei | 21 octombrie 2026

Știri interne Erdoğan atacă opoziția și pune în centru scandalul fondurilor de investiții Recep Tayyip…

6 zile ago

Turcia Azi: agenda zilei | 20 octombrie 2026

Știri interne Agenda politică se mută în Parlament: Recep Tayyip Erdogan conduce astăzi ședința partidului…

o săptămână ago