Activitatea seismică în zona afectată de seismele catastrofale din luna februarie s-a intensificat în ultimele zile. Potrivit Autorității pentru Managementul Situațiilor de Urgență (AFAD), în ultimele 2 zile au fost înregistrate mai multe cutremure cu magnitudine de peste 4.
Astăzi la ora 16.39, în Yeşilyurt, Malatya, s-au produs 3 cutremure în mai puțin de 2 ore: un cutremur cu magnitudinea de 4,8 grade pe scara Richter, urmat după doar un minut, de un cutremur cu magnitudinea de 4,5 grade, iar la ora 18.18, al treilea cutremur în aceeași zonă, cu magnitudinea 4,2 grade, anunță AFAD.
Ieri a avut loc tot la Yeşilyurt, Malatya, un cutremur cu magnitudinea de 5,3 pe scara Richter, apoi un alt cutremur cu magnitudinea de 4,2 în Diyarbakır, unul cu magnitudinea de 4,5 în cartierul Gazipaşa din Antalya și altul cu magnitudine de 4,3 în cartierul Karlıova din Bingöl.
Un membru al Academiei de Științe din Turcia, prof. dr. Naci Görür, spune că seismele sunt replici provocate de cutremurul cu epicentrul în Kahramanmaraş, care a avut loc pe 6 februarie şi că acest gen de replici vor continua în regiune.
A apărut o nouă falie?
Prof. dr. Naci Görür a declarat că seismul din Malatya nu a venit din falia Anatoliei de Est și a avertizat asupra apariției unei noi falii tectonice. Acesta mai spune că e de așteptat o creștere „relativă” a numărului cutremurelor, din cauza compresiei din Diyarbakır. Estul Anatoliei este o zonă cu cutremure cu adevărat activă, iar cutremurele sunt cauzate de compresia Anatoliei de Est între placa eurasiatică și cea arabă.
Celebrul seismolog turc spune că nu e foarte clar ce anume a declanșat ultimele două cutremure din Malatya. „Când ne uităm la punctele focale, pot fi pe o falie paralelă cu falia Doğanşehir sau falia Malatya. E important de precizat că acesta spune că nu vor fi cutremure mai mari în acea zonă, pentru că majoritatea defecțiunilor majore au fost deja sparte.
Pe contul său de Twitter, prof.dr. Naci Gorur spune că este foarte posibil să se activeze seismic și provincia Kayseri, care este situată în zona activă a faliei Ecemiş şi aproape de zona faliei Sarız și atrage atenția că autoritățile locale nu mai pot spune „Nu ni se va întâmpla nimic, nu există niciun risc”.
„Dacă nu azi, mâine, dacă nu mâine, poimâine poate fi un cutremur. Oamenii care vor muri în acea zi sunt poporul nostru. Este corect să facem lucrările necesare și să luăm măsurile necesare pentru ca orașul să fie rezistent la cutremure, de parcă s-ar întâmpla mâine”, a spus acesta.
3 cutremure în Malatya în mai puțin de 2 ore
Cele 3 cutremure de astăzi din Malatya (4,8 grade pe scara Richter la ora 16.39, 4,5 grade pe scara Richter la ora 16.40 și 4.2 grade la ora 18.18) s-au resimțit puternic și în provinciile din jur, provocând panică în rândul locuitorilor, care au ieșit în stradă. Conform primelor informații, nu au fost semnalate pagube.
Adâncimea primului cutremur, de la ora 16.39, cu magnitudinea de 4,8 grade, a fost de 6,35 km, a celui de-al doilea, de 4,5 grade pe scara Richter a fost de 7 km, iar adâncimea celui de-al treilea cutremur, de 4,2 grade pe scara Richter, a fost de 9,1 km.
Referitor la cutremurele de azi, prof.dr. Naci Gorur a declarat: „V-am spus că poate exista transfer de stres în aceste locuri, așa că ne putem aștepta la astfel de cutremure”.
Cu o seară înainte, tot în Malatya, unde s-au înregistrat distrugeri majore în urma seismelor din 6 februarie, a fost zguduită de un cutremur cu magnitudinea de 5,3 grade pe scara Richter.
CITEȘTE ȘI: „Un sfert din Istanbul este în pericol, în eventualitatea unui cutremur major”
Descoperă mai multe la Turcia News
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.