Fotoğraf: Emin Sansar/AA
Președintele Recep Tayyip Erdoğan a anunțat cei 17 membri ai guvernului Turciei, în cadrul unei conferințe de presă susținută la Conacul Çankaya din Ankara. Din vechiul cabinet au fost păstrați doar ministrul turismului și ministrul sănătății.
După ce a fost în cabinetele anterioare viceprim-ministru și ministru responsabil cu economia, Cevdet Yılmaz a primit acum funcția de vicepreședinte. Acesta a absolvit ca șef de promoție Departamentul de Administrație Publică METU (Middle East Technical University), apoi masterul în Departamentul de Relații Internaționale de la Universitatea Denver (SUA) și doctoratul în Departamentul de Științe Politice și Administrație Publică de la Universitatea Bilkent.
Fost ministru și vicepremier între 2009- 2018, Mehmet Șimşek, a devenit ministrul Trezoreriei și Economiei, fiind un profesionist foarte respectat în piețele financiare internaționale. În calitate de susţinător al reformelor care pune accentul pe o poziţie pragmatică şi pe creştere, el susţine atragerea investitorilor străini. Numirea sa este văzută și ca un semn al unei schimbări în politica de dobândă scăzută care a fost aplicată în ultimii ani în Turcia. Înainte de cariera sa politică, Şimşek a lucrat ca economist la Ambasada SUA la Ankara, iar ulterior a lucrat la Merrill Lynch.
După predecesorul său, și acum ministru al Apărării Naționale a fost numit un șef al Statului Major General, Yașar Güler. Acesta a absolvit Academia Militară în 1974 și Școala de luptă în 1975, cu gradul de locotenent, iar în 1986 a absolvit Academia Militară Turcă și în 1988 Academia Forțelor Armate. Yașar Güler a fost numit Șef al Statului Major General prin decretul prezidențial din 9 iulie 2018.
O altă surpriză a noului cabinet este noul ministru de externe, Hakan Fidan, care îl va înlocui pe Mevlüt Çavuşoğlu, unul dintre numele care a servit cel mai mult timp ca ministru de externe. Hakan Fidan este foarte apropiat de președintele Erdoğan, fiind consilierul acestuia încă din timpul mandatului său de prim-ministru, iar din 2010 a condus Serviciul Național de Informații (MIT). Acesta devine astfel primul oficial numit de la președinția MIT la șefia diplomației turce. Presa din Turcia consideră că numirea în fruntea ministerului de interne este o recompensă pentru transformarea MIT într-o instituție care joacă un rol activ în toate procesele regionale, din Libia până în Siria, din Ucraina până în Caucaz.
Hakan Fidan este fost militar, birocrat și academician. Acesta a absolvit școli militare și și-a finalizat cea mai mare parte a educației academice pe durata serviciului său în Forțele Armate Turce (TSK). În timpul misiunii sale NATO din străinătate, Fidan a obținut o diplomă de licență în Științe Politice și Management de la Universitatea din Maryland, apoi a obținut diplomele de master și doctorat de la Universitatea Bilkent, Departamentul de Relații Internaționale. La nivel guvernamental, Fidan a deținut poziții critice în domeniile politicii externe și securității.
Politician belgian de origine turcă, Mahinur Özdemir Göktaş a devenit ministrul Familiei și Serviciilor Sociale în Turcia. Aceasta s-a născut în 1982 la Bruxelles, iar în perioada 2009-2019, Özdemir Göktaş a fost deputată în parlamentul de la Bruxelles, find primul parlamentar european care purta batic.
Asumându-și un rol activ în lupta împotriva discriminării și islamofobiei, în 2015 Göktaş a fost exclusă din partidul său, pe motiv că nu a recunoscut acuzațiile armene cu privire la evenimentele din 1915, astfel că și-a continuat activitatea ca parlamentar independent.
În 2019 a primit Ordinul de Stat Regele Leopold pentru activitatea sa în Belgia, iar în 2020 a fost numită ambasador al Republicii Turcia în Algeria.
Din 2019 este membră a Comisiei consultative pentru femei a Organizaţiei pentru Cooperare Islamică. Pe lângă limba turcă, vorbeşte franceză, engleză şi olandeză.
Ministrul justiției va fi Yılmaz Tunç, care a preluat deja de la președintele Erdoğan semnalul necesității unei noi Constituții, declarând: „Națiunea noastră merită o nouă constituție, o constituție democratică și civilă.”
Fost guvernator al Istanbulului, Ali Yerlikaya va fi ministru de interne. Acesta a ocupat în mai multe rânduri funcția de guvernator, iar în 2003 a fost numit consilier juridic al Ministerului de Interne.
Alpaslan Bayraktar a fost numit ministrul Energiei și Resurselor Naturale. Acesta este ginerele ambasadorului Turciei la Washington, Murat Mercan. Absolvent al Departamentului de Inginerie Mecanică a Universității Tehnice din Istanbul, Bayraktar și-a obținut diploma de master în Drept Economic de la Facultatea de Drept a Universității Bilkent, dar și în Relații Internaționale, iar doctoratul său este în domeniul „economiei și politicii energetice” la Departamentul de Științe al METU (Middle East Technical University).
Fostul directorul general al Autostrăzilor, Abdulkadir Uraloğlu, a fost numit ministrul Transporturilor și Infrastructurii.
Noul ministru al mediului și urbanizării este Mehmet Özhaseki, care a pierdut cursa pentru funcția de primar al municipalității metropolitane Ankara împotriva lui Mansur Yavaș.
Presa din Turcia spune că fostul ministru al Justiției, Bekir Bozdağ, a fost numit Președinte al Marii Adunări Naționale a Turciei, iar unii dintre membrii fostului guvern, care sunt acum deputați vor fi numiți președinți ai comisiilor din Parlament.
Vicepreședintele Turciei a fost numit: Cevdet Yilmaz
Ministrul Justiției: Yılmaz Tunç
Ministrul Familiei și Serviciilor Sociale: Mahinur Özdemir Göktaş
Ministrul Muncii și Securității Sociale: Vedat Işıkhan
Ministrul Mediului, Urbanizării și Schimbărilor Climatice: Mehmet Özhaseki
Ministrul de Externe: Hakan Fidan
Ministrul Energiei și Resurselor Naturale: Alparslan Bayraktar
Ministrul Tineretului și Sportului: Osman Askin Bak
Ministrul Trezoreriei şi Finanţelor: Mehmet Şimşek
Ministrul de Interne: Ali Yerlikaya
Ministrul Culturii și Turismului: Mehmet Nuri Ersoy
Ministrul Educației Naționale: Yusuf Tekin
Ministrul Apărării Naţionale: Yaşar Güler
Ministrul Sănătății: Fahrettin Koca
Ministrul Industriei și Tehnologiei: Mehmet Fatih Kacır
Ministrul Agriculturii și Pădurilor: İbrahim Yumaklı
Ministrul Comerțului: Ömer Bolat
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii: Abdulkadir Uraloğlu
Președintele Erdoğan a subliniat că lumea întreagă trebuie să înțeleagă încă o dată că nicio putere nu poate schimba„albia acestui râu, care de 1000 de ani a făcut ca ținuturile anatoliene să crească cu dragoste”, conform presei din Turcia.
Sursa foto: Emin Sansar/AA
În Turcia, sistemul de pensionare este împărțit în trei grupuri principale, cu reguli diferite în…
Ministrul Culturii și Turismului, Mehmet Nuri Ersoy, a anunțat că, pentru a sprijini creșterea durabilă…
Descoperă cum Turcia depășește crizele economice și menține calitatea în turism prin reduceri semnificative pentru…
Mausoleul din Halicarnas este o capodoperă antică, construită de Mausolus, care uimește prin arhitectura sa…
Datele din Istanbul pentru martie 2026 arată o creștere semnificativă a costurilor cu hotelurile și…
Istanbul te așteaptă cu evenimente muzicale de top, inclusiv festivalul Sónar și concerte cu artiști…
View Comments