Fotografie de David McEachan pe Pexels.com
Luna Ramazan se va încheia în curând cu cele 3 zile de sărbătoare, dar în această noapte va fi marcată una dintre cele mai importante sărbători din calendarul musulman: Kadir Gecesi (Noaptea de Kadir).
Sărbătoarea semnifică momentul în care Coranul a fost revelat Profetului Mohamed și începe de la apusul soarelui și ține până ziua următoare. În toate moscheile din lumea musulmană vor fi slujbe speciale, iar rugăciunile rostite cu acest prilej au o importanţă aparte. Kadir, sau Qadr în arabă, se traduce literal prin glorie, iar în această noapte musulmanii sunt încurajați să caute harul lui Allah. Este un moment special în care binecuvântările și mila lui Allah sunt abundente și toate păcatele sunt iertate. Se recită în special o rugăciune, ale cărei cuvinte înseamnă: „O, Doamne, într-adevăr tu ești iertător și iubești iertarea, așa că iartă-mă”.
Kadir Gecesi (Noaptea de Kadir) este cea mai importantă dintre cele cinci nopți sfinte din calendarul musulman numite kandil. Credincioșii îndeplinesc tarawih, o rugăciune de noapte specială, specifică acestei perioade. În această noapte, bărbați și femei de toate vârstele și mediile sociale merg la moschei pentru a se ruga și ascultă predici și recitări ale Coranului. Se crede că rugăciunile făcute în această noapte valorează cât 1.000 de luni de închinare. Sărbătoarea este atât de importantă încât multe moschei rămân deschise până în zori.
Credincioșii care nu pot ieși pot urmări transmisiunile în direct ale slujbelor care au loc la unele dintre moscheile mari ale Turciei.
Se crede că primele versete ale Coranului au fost revelate profetului Mahomed la Mecca, în anul 610, după Hristos, în cea de-a 27-a noapte a lunii Ramazan. Musulmanii spun că în această noapte Porțile Raiului sunt deschise și că îngerii umblă pe pământ. De aceea, Kadir Gecesi (Noaptea de Kadir) este o noapte a iertării, în care faptele bune săvârșite sunt foarte bine primite.
Credincioșii musulmani petrec această noapte specială cu credința că mila și binecuvântările lui Allah le sunt aproape și împărtășesc fericirea de a ajunge la o altă Noapte a Puterii, alături de cei dragi. Se spune că aceasta este noaptea în care chiar și cei mai grav bolnavi se pot întrema, iar mesele săracilor se pot îmbogăți cu o binecuvântare din cer.
Sfârșitul Ramazanului este sărbătorit cu „Eid al-Fitr”, cunoscut și sub numele de Ramazan Bayramı, sau Șeker Bayramı, care începe în ultima zi a Ramazanului și sărbătorește încheierea lunii sfinte a postului.
Sursa foto: Pexels
Vizitează Turcia și clădirea Primei Mari Adunări Naționale, unde poți descoperi mărturii valoroase din istoria…
Situat în inima Anatoliei Centrale, orașul Çankırı devine tot mai popular în rândul turiștilor care…
Bodrum oferă plaje superbe, dar și provocări majore în gestionarea infrastructurii din cauza afluxului de…
Află despre Stratonikeia, 'orașul gladiatorilor' din Turcia, și descoperă comorile sale arheologice fascinante.
Netflix va colabora cu noi companii de producție din Turcia. Descoperiți impactul acestor schimbări asupra…
Descoperiți de ce Turkish Airlines este premiată pentru serviciile sale de catering. Aflați despre premiile…