Atatürk și problema kurdă

„Marea Adunare Națională a Turciei este compusă din reprezentanți autorizați atât ai kurzilor, cât și ai turcilor, iar aceste două elemente și-au unit toate interesele și viitorul. Adică, știu că acesta este un obiectiv comun. Încercarea de a trasa o frontieră separată nu ar fi corectă”, spunea Atatürk, la întrebarea legată de problema kurdă.

În 2025, în Marea Adunare Națională a Turciei partidele politice și-au prezentat rapoartele către „Comisia Națională pentru Solidaritate, Frăție și Democrație”, dar acestea conțin opinii contradictorii. Raportul partidului pro-kurd DEM este redactat într-un mod care aproape răstoarnă faptele istorice. Adesea liderii partidului susțin că în 1921 Constituția includea prevederi pentru autonomie.

În 1920, Marea Adunare Națională a Turciei (TBMM) nu era doar un parlament care exercita puterea legislativă, ci se baza pe principiul unității puterilor, acceptând principiile „suveranității naționale” și „ supremației Adunării”.

În 1921, a fost adoptată o constituție numită „Teşkilatı Esasiye Kanunu” (Legea fundamentală a organizării). Constituția Imperiului Otoman din 1876, numită „Kanuni Esasi” (Legea fundamentală ), era în vigoare și a rămas în vigoare până în anul 1924.

Constituția din 1921 a fost elaborată pentru a răspunde nevoilor unei perioade marcate de evoluții extraordinare, deoarece nu erau reglementate probleme constituționale fundamentale, cum ar fi „drepturile și libertățile individuale” și „dreptul la proces”. Așadar, la Istanbul exista Imperiul Otoman, iar Constituția era în vigoare.

Articolul 3 din Constituția din 1921 prevedea: „Statul turc este guvernat de Marea Adunare Națională”. Acest articol este suficient pentru a explica fundamental problema, se arată într-o analiză Cumhuriyet. În timp ce Imperiul Otoman încă exista, la Ankara se discuta un nou stat – „Turcia”. Aceasta era o constituție revoluționară. Ea declara înființarea unui alt stat pe același teritoriu. Într-adevăr, Imperiul Otoman însuși își pierduse sfârșitul pe 29 octombrie 1923, după victoria din Războiul de Independență.

Problema „suveranității populare”

Constituția din 1921 este formată din 24 de articole și include prevederi pentru Marea Adunare Națională, care poseda puteri extraordinare, de a gestiona lupta națională. Articolul 3 din Constituție definea statul ca fiind „Statul Turcia” în loc de „Statul turc”. Principiile de guvernare i-a cuprins pe toți cei care trăiau în interiorul granițelor, indiferent de originea lor etnică, limbă sau cultură.

Cel mai important element al Constituției este problema „suveranității populare”, declarând că „dreptul la suveranitate aparține necondiționat națiunii”. De fapt, acest articol este un document care demonstrează respingerea sultanatului și a monarhiei otomane. Modelul stabilit de Constituția din 1921 este definit în dreptul constituțional drept „sistemul de guvernare parlamentară”.

Sub conducerea lui Atatürk, s-a înțeles și s-a acceptat că singurul model cu șanse și posibilități de succes pentru eliberare era modelul politic al Marii Adunări Naționale a Turciei (TBMM). A atribui Constituției din 1921 sarcini care sunt în afara scopului și-a propus intenția de a distorsiona istoria Luptei Naționale.

Atatürk și autonomia pentru kurzi

Ziua de 9 septembrie 1922 marchează victoria Luptei Naționale, iar la 1 noiembrie 1922, sultanatul a fost trecut în analele istoriei. După abolirea Sultanatului, jurnaliștii care se opuneau Califatului, realizând că și acesta va fi abolit, au început să se opună pe deplin Ankarei. În această perioadă, Atatürk a decis să țină o întâlnire amplă cu presa din Istanbul.

Întâlnirea a avut loc în noaptea de 16 ianuarie, care a rămas în istorie sub numele de „Conferința de presă de la Izmit”, a durat toată noaptea și s-a încheiat în primele ore ale dimineții. Mustafa Kemal a declarat că jurnaliștii pot pune orice întrebare doresc.

Declarația de la Conferința de presă de la Izmit

Ahmet Emin Bey (Yalman): „Ați menționat problema kurdă. Ce este problema kurdă? Ar fi foarte bine dacă ați aborda-o ca pe o problemă internă”.

Atatürk: „Problema kurdă nu poate fi absolut deloc în interesul nostru, adică în interesul turcilor. Deoarece, după cum știți, elementele kurde din interiorul granițelor noastre naționale sunt stabilite în așa fel încât sunt concentrate în zone foarte limitate. Cu toate acestea, pe măsură ce și-au pierdut majoritatea și s-au integrat în elementele turcești, s-a format o graniță astfel încât, dacă am vrea să trasăm o graniță în numele kurdității, ar trebui să distrugem turcitatea și Turcia.” (…)

„Mai mult, atunci când se discută despre poporul Turciei, este necesar să fie inclus și acesta. Acum, Marea Adunare Națională a Turciei este compusă din reprezentanți autorizați atât ai kurzilor, cât și ai turcilor, iar aceste două elemente și-au unit toate interesele și viitorul. Adică, ei știu că acesta este un lucru comun. Nu ar fi corect să încercăm să trasăm o graniță separată.”  – conform volumului „Atatürk’ün İzmit Basın Toplantısı”, 2. Baskı, Cumhuriyet Kitapları, 2023, s.47.

Sursa foto: Cumhuriyet