Proteste la Kayseri, contra sirienilor
Ministrul Afacerilor Interne din Turcia, Ali Yerlikaya, a anunțat bilanțul în urma evenimentelor izbucnite după incidentul de hărțuire sexuală de la Kayseri, care au continuat în unele districte din Istanbul și în provincii precum Gaziantep, Hatay și Antalya.
„După incidentul urât care a avut loc la Kayseri, au fost desfășurate acțiuni provocatoare împotriva sirienilor în unele orașe din țara noastră. 474 de persoane au fost reținute după acțiunile provocatoare efectuate prin mijloace ilegale, iar 285 dintre persoanele reținute au fost arestate”, anunță ministrul de interne, Ali Yerlikaya. Acesta le recomandă cetățenilor turci să nu se angajeze în provocări de acest gen.
„Statul nostru este puternic. Cei care conspira împotriva statului nostru, vor primi răsplata pe care o merită”, avertizează acesta, citat de presa turcă.
Referitor la incidentul de la Kayseri, președintele partidului İYİ, Müsavat Dervişoğlu, spunea că a avertizat guvernul turc de multe ori și că problema refugiaților este o amenințare existențială pentru securitatea națională și pentru viitorul Turciei.
Potrivit datelor anunțate de Ministerul Afacerilor Interne, Direcția Gestionarea Imigrației, în ianuarie 2024 numărul sirienilor aflați în statut de „protecție temporară” în Turcia era de aproximativ 3.200.000 de persoane, făcând din Turcia țara care găzduiește cei mai mulți refugiați din lume. Cu toate acestea, datele oficiale arată că numărul sirienilor este la cel mai scăzut nivel din 2017.
În urma evenimentelor provocatoare din Kayseri, în nordul Siriei au fost atacate mai multe camioane turcești, iar mai multe vehicule cu numere de înmatriculare turcești au fost incendiate, ținta principală fiind politica Turciei în Siria.
Publicația Al-Bawaba, care acoperă zona Orientului Mijlociu, spune că utilizatorii rețelelor sociale din diferite țări au cerut boicotarea Turciei, în paralel cu creșterea tensiunilor dintre Turcia și Siria. De asemenea, forțele turce din nordul Siriei au deschis focul asupra demonstranților, rănind grav o persoană. Acest incident a avut loc pe fondul sosirii întăririlor militare din Turcia și a unei aeronave UCAV Bayraktar TB-2 peste granița cu Siria.
Protestele contra turcilor din Siria au izbucnit în mai multe zone, inclusiv în Al-Bab, Jarabulus, Azaz, Bab Al-Salama, Kafr Jannah, Afrin în Idlib și Al-Atareb. Demonstranții au ars drapelul Turciei, au atacat sediul și avanposturile turcești, determinând armata turcă să folosească muniție reală, rezultând rănirea mai multor militanți din Afrin.
Ca răspuns, autoritățile turce au întrerupt rețelele celulare turcești și internetul în zona rurală din Alep, au închis punctele de trecere Al-Rai și Al-Salam și au permis doar returnarea camioanelor turcești.
Reamintim că tensiunea a început în Turcia după ce un imigrant sirian a hărțuit un copil de 7 ani în districtul Melikgazi din Kayseri, apoi s-a extins în multe provincii. În cadrul protestelor, au fost incendiate vehiculele, caselor sirienilor și sediile de firmă ale acestora.
În cadrul unei videoconferințe, ministrul Apărării Naționale Yașar Güler, a declarat că sunt monitorizate cu atenție atât percepția negativă, cât și tensiunile crescânde cu privire la refugiații sirieni, iar încercările unor elemente care operează împotriva Turciei de a perturba ordinea publică vor fi învinse.
La rândul său, președintele Recep Tayyip Erdoğan susține că ceea ce s-a întâmplat la Kayseri „este retorica otrăvitoare a opoziției. Vandalismul este inacceptabil”. Acesta acuză politicienii opoziției că prin discurs recurg la ură, doar de dragul câștigului politic.
Descoperă istoria fascinantă a cafelei turcești, o băutură emblematică din secolul al XVI-lea care aduce…
Descoperă ciorba turcească „kelle paça” și controversa dintre Grecia și Turcia asupra originii sale.
Află despre sistemul de pensionare din Turcia și categoriile principale de asigurare în funcție de…
Descoperă cum Turcia sprijină turismul cu o finanțare de 60 miliarde TL și ce impact…
Descoperă cum Turcia depășește crizele economice și menține calitatea în turism prin reduceri semnificative pentru…
Mausoleul din Halicarnas este o capodoperă antică, construită de Mausolus, care uimește prin arhitectura sa…