lockdown Bodrum

Turcii așteaptă ca de la 1 iunie autoritățile să aplice un plan de normalizare a măsurilor impuse în timpul pandemiei de coronavirus. Cea mai mare speranță e legată de eliminarea lockdownului de weekend și a restricțiilor de circulație pe timpul nopții.

Membru al Comitetului Științific din Ministerul Sănătății și decanul Facultății de Medicină din Universitatea Gazi (GÜ), prof. dr. Mustafa Necmi İlhan spune că este esențial ca oamenii să respecte în continuare regulile individuale de igienă: distanța fizică, mască, dezinfectatul mâinilor. Acesta deși se arată optimist pentru perioada următoare, având în vedere accelerarea procesului de vaccinare în Turcia, spune că deși vor fi ridicate restricțiile, pericolul de infectare continuă.

Cel mai probabil, după 1 iunie, cafenelele și restaurantele se vor redeschide, cu limită de persoane, la fel, pentru organizarea de nunți și alte evenimente, pentru început în spații deschise, după care odată cu creșterea vaccinării există posibilitatea să fie permise și la interior.

Totodată, dacă va scădea în continuare numărul de cazuri de coronavirus se va lua în discuție și deschiderea piscinelor și a sălilor de sport.

Conform informațiilor vehiculate în presa turcă, Comitetul științific analizează și eliminarea măștii la exterior, dacă există o distanță de doi metri între oameni pe plaje, în parcuri, grădini.

Vicepreședintele Federației Asociațiilor Medicilor de Familie (AHEF), Yusuf Eryazğan, a reamintit că 120 de milioane de doze de vaccin BioNTech au fost promise până în septembrie și a spus că, dacă aceste vaccinuri vor fi disponibile, numărul de injectări va crește semnificativ.

Până în data de 28 mai, Turcia a folosit 28.667.821 de doze de vaccin, 16.413.116 persoane cu o doză și 12.254.705 cu ambele doze.

Știri

Țara lui Mevlana: Konya

9 minute 2 săptămâni
turnul fecioarei ataturk foto Turcia programare spital Constituția Turciei accident Teleferic Antalya foto Anadolu Agency lalele tunceli sursa foto TRT NATO Erdogan, după alegerile din 31 martie 2024