Categories: Cotidian

Turcia: Numărul de turiști e în creștere, în ciuda valului de scumpiri din ultimul an

În primele 4 luni ale anului, Turcia a găzduit 12.678.959 de turiști, dintre care 10.654.094 erau străini, anunță Ministerul Culturii și Turismului. Comparativ cu perioada similară a anului trecut, numărul de vizitatori străini a crescut cu 11,75%.

De asemenea, potrivit statisticilor Institutului Național de Statistică din Turcia privind cetățenii rezidenți în străinătate, în ultimele 3 luni, au vizitat Turcia 2.024.865 de cetățeni turci cu domiciliul în străinătate.

De unde vin cei mai mulți turiști?

Germania s-a clasat pe primul loc printre țările care au trimis cei mai mulți vizitatori în Turcia în primele 4 luni ale acestui an, cu o creștere de 16,20% și 1.122.930 de vizitatori.

Federația Rusă s-a clasat pe locul al doilea cu 1.078.294 de vizitatori, Iranul s-a clasat pe locul trei cu o creștere de 51,78% și 946.437 de vizitatori, în clasament urmând Bulgaria și Anglia.

În aprilie, rata de creștere a numărului de turiști este de 8,71%

Numărul vizitatorilor străini în Turcia a crescut în luna aprilie cu 8,71%, față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 3.611.244.

Germania s-a clasat pe primul loc printre țările care au trimis cei mai mulți vizitatori în țara noastră în aprilie, cu 434.863 de persoane, urmată de Federația Rusă pe locul al doilea, cu o creștere de 4,07% și 396.155 de persoane, iar pe locul 3 se află Anglia, cu o creștere de 18,01% și 330.112 persoane.

În clasament urmează Bulgaria și Iran.

Turcia News

Recent Posts

Alertă în turismul din Turcia: reclamațiile au crescut cu până la 168%

Recenziile din Turcia pentru sezonul estival 2026 arată o creștere alarmantă a reclamațiilor privind hotelurile…

5 ore ago

„Recep Tayyip Erdoğan. Omul politic”, volumul lui Ionuț Cojocaru, prezentat publicului constănțean

Miza întregului demers: Recep Tayyip Erdoğan trebuie analizat în contextul istoric și politic care a…

5 zile ago

Turcia Azi: agenda zilei | 23 octombrie 2026

Știri interne Anchetă pentru spălare de bani și noi operațiuni împotriva pariurilor ilegale: autoritățile turce…

5 zile ago

Turcia Azi: agenda zilei | 22 octombrie 2026

Știri interne Banca Centrală a Republicii Turcia anunță astăzi decizia de politică monetară. Tot astăzi,…

5 zile ago

Turcia Azi: agenda zilei | 21 octombrie 2026

Știri interne Erdoğan atacă opoziția și pune în centru scandalul fondurilor de investiții Recep Tayyip…

6 zile ago

Turcia Azi: agenda zilei | 20 octombrie 2026

Știri interne Agenda politică se mută în Parlament: Recep Tayyip Erdogan conduce astăzi ședința partidului…

o săptămână ago