Fotografie de superphoto.be pe Pexels.com
Cu doar câteva ore înainte de anunțul Turciei că sprijină aderarea Suediei în NATO, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, Matthew Miller, a declarat că SUA și-au reiterat sprijinul pentru vânzarea de avioane F-16 Turciei. Acesta a declarat pentru presa internațională că încă există un număr de membri ai Congresului care așteaptă să vadă că Turcia susține aderarea Suediei la NATO.
Matthew Miller a menționat că deja Suedia a luat o serie de măsuri pentru a răspunde preocupărilor Turciei, inclusiv schimbarea Constituției și arestarea suspecților de terorism. Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat a adăugat că SUA consideră că aceste acțiuni sunt suficiente pentru a răspunde preocupărilor de securitate ale Turciei.
Cu privire la candidatura Turciei la UE, Miller a spus că Statele Unite și-au susținut, de câțiva ani, aspirațiile UE și „continuăm să facem acest lucru”.
În cadrul conferinței de presă efectuată înaintea plecării la Summitul NATO de la Vilnius, președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat că și Turcia are un răspuns la poziția SUA în problema avioanelor F-16, când motivează că soluția ar fi în decizia Congresului american. „Dacă ei au un congres și noi avem o Mare Adunare Națională a Turciei”, adică și decizia finală de aderare a Suediei la NATO aparține Marii Adunări Naționale a Turciei, a precizat președintele turc.
De altfel, problema achiziției de către Turcia a avioanelor F-16 a fost discutată recent de președinții Biden și Erdoğan: „Am făcut plăți. Am făcut chiar o plată și pentru F-35, 1 miliard 450 de milioane de dolari. Nu am primit încă returnarea acestei plăți”, spunea ieri președintele Erdoğan.
Peste 21.000 de hoteluri din Turcia ar putea participa la procesul împotriva Booking.com. Despăgubirile pot…
În 2026, Turcia s-a afirmat pe scena internațională a voleiului feminin, obținând duminică titlul european…
Nouă decizie a președintelui Erdoğan pentru privatizarea podurilor și autostrăzilor din Turcia. Descoperă planurile actuale.
Turcia și inflația: descoperiți statisticile recente privind prețurile și impactul lor asupra economiei.
Turcia reia lucrările pentru cele 6 criterii rămase în procesul de liberalizare a vizelor cu…
Un feribot cu 267 de persoane la bord s-a scufundat în largul orașului Girne.
View Comments