Cotidian

Se estimează un grad de ocupare de 80-90% la Istanbul, pentru minivacanța de Kurban Bayram

În minivacanța de Kurban Bayram, care coincide în acest an cu Ziua Democrației și Unității Naționale (15 iulie), operatorii din turism se așteaptă la peste 1 milion de vizitatori. Minivacanța de 9 zile, anunțată de președintele Recep Tayyip Erdoğan, i-a mulțumit atât pe cei care pot pleca în vacanță, dar mai ales pe profesioniștii din turism.

„Ne așteptăm ca gradul de ocupare la Istanbul să se situeze în jurul valorii de 80-90% în perioada vacanței”, a declarat președintele Asociației Hotelerilor din Turcia (TÜROB), Müberra Eresin. Acesta mai spune că de Kurban Bayram (în acest an, 9-12 iulie), una dintre cele mai importante sărbători pentru musulmani, vor sosi mulți turişti din Iran, Germania, Anglia, SUA și America Latină, pe lângă cei din Orientul Mijlociu și țările arabe.

Avertisment pentru pachetele turistice scumpe

Totodată, autoritățile din Turcia avertizează consumatorii să fie atenți la pachetele turistice cu prețuri exorbitante, precum și la prețurile hoteliere, după cum anunța și Turcia News.

“Vă recomandăm insistent să verificați confirmările rezervărilor la hotel, după cumpărarea de pe site-uri online.”

În declarația făcută de Asociația agențiilor de turism din Turcia (TÜRSAB), se arată că prelungirea vacanței la 9 zile și anunțarea din timp a acesteia va avea un impact pozitiv asupra mobilității în sectorul turismului: “Anticipăm că aproximativ 1 milion de persoane vor pleca în vacanță prin agențiile noastre. Când îi adăugăm pe cei care își vor vizita familiile, numărul va crește și mai mult.”

Referitor la rezervări, există un mare interes pentru Bodrum, Kuşadası, Fethiye, Marmaris și Sarigerme din regiunea Mării Egee, precum și pentru Kemer, Alanya, Belek și Lara, la Marea Mediterană. Totodată, în acest an există un interes mare și pentru tururile culturale.

Prețuri la cazare între 46-850 euro

Pentru cei care preferă cazarea în hoteluri de pe coasta Mării Egee sau a Mediteranei, prețul camerei pe noapte începe de la 800 TL (aprox. 46 euro) în hoteluri de 3 stele, 1.400 TL în hoteluri de 4 stele (80 euro) și 2.000 TL (114 euro) în hotelurile de 5 stele. Aceste prețuri pot crește în funcție de calitatea și calitatea serviciilor oferite. De asemenea, prețurile pentru închirierea unei vile pe perioada vacanței începe de la 15.000 TL (aprox. 850 euro).

Vacanța de 9 zile

Sărbătoarea Kurban Bayram / Eid al-Adha / „Sărbătoarea sacrificiului” va începe vineri, 8 iulie, cu Arife Gunu (ziua pregătirii), ceea ca va însemna că băncile și instituțiile de stat vor închide birourile vineri după amiază. Zilele de Kurban Bayram sunt 9 -12 iulie, iar în acest an suplimentar vor fi libere și zilele de 13-14 iulie. Apoi, 15 iulie este o sărbătoare publică separată – Ziua Democrației și a Unității Naționale a Turciei (în turcă: Demokrasi ve Milli Birlik Günü), așadar populația Turciei va fi în vacanță 9 zile, în perioada 9-17 iulie.

Turcia News

View Comments

Recent Posts

„Recep Tayyip Erdoğan. Omul politic”, volumul lui Ionuț Cojocaru, prezentat publicului constănțean

Miza întregului demers: Recep Tayyip Erdoğan trebuie analizat în contextul istoric și politic care a…

4 zile ago

Turcia Azi: agenda zilei | 23 octombrie 2026

Știri interne Anchetă pentru spălare de bani și noi operațiuni împotriva pariurilor ilegale: autoritățile turce…

4 zile ago

Turcia Azi: agenda zilei | 22 octombrie 2026

Știri interne Banca Centrală a Republicii Turcia anunță astăzi decizia de politică monetară. Tot astăzi,…

5 zile ago

Turcia Azi: agenda zilei | 21 octombrie 2026

Știri interne Erdoğan atacă opoziția și pune în centru scandalul fondurilor de investiții Recep Tayyip…

6 zile ago

Turcia Azi: agenda zilei | 20 octombrie 2026

Știri interne Agenda politică se mută în Parlament: Recep Tayyip Erdogan conduce astăzi ședința partidului…

o săptămână ago

Turcia Azi: agenda zilei | 19 octombrie 2026

Știri interne Activitate seismică de intensitate redusă în mai multe regiuni din Turcia. Datele publicate…

o săptămână ago