Rata de creștere a chiriilor a fost limitată

Vești bune pentru chiriașii din Turcia, pentru care guvernul impune de la 1 iulie ca rata de creștere a chiriei să fie limitată la 25%.

Ministrul Justiției, Bekir Bozdag, a declarat că măsura se va aplica tuturor contractelor de închiriere care urmează să fie reînnoite de la 1 iulie 2022, până la data de 1 iulie 2023. Toate aceste contracte nu vor putea depăși 25% din chiria pentru anul precedent.

În mod normal, rata de creștere a chiriei e determinată în funcție de media pe 12 luni a inflației de consum. Cu toate acestea, din cauza inflației de 73,5% din Turcia, chiriașii s-au confruntat cu creșteri nefiresc de mari. În Turcia, inflația anuală de consum a ajuns la cel mai ridicat nivel din octombrie 1998.

Sub presiunea acestor creșteri a chiriilor, la sfârșitul lunii mai reprezentanții a trei ministere din guvernul turc au avut o ședință sub președinția ministrului Mediului, Urbanizării și Schimbărilor Climatice, Murat Kurum, și au anunțat că lucrează la un nou regulament.

Potrivit Institutului Național de Statistică din Turcia, în ultimul an rata de creștere a chiriilor a fost de doar 20%, însă datele raportului Centrului de Cercetare Economică și Socială a Universității Bahçeşehir (BETAM) arată că creșterea medie anuală a prețului de închiriere este de 182,7%.

Limitarea ratei de creștere a chiriei este o metodă folosită în mai multe țări în care prețurile au crescut rapid. De exemplu, în regulamentul implementat în Catalonia, Spania, s-a decis ca majorările chiriilor să nu depășească nivelul de creștere din ultimii 5 ani. Ministerul Urbanizării din China a anunțat că prin reglementarea pe care a făcut-o anul trecut, creșterea anuală a chiriei a fost limitată la 5%. Și Germania a decis în 2020 să înghețe creșterea chiriilor până în 2025, dar regulamentul a fost anulat de Curtea Constituțională.