pod Canakkale 1915

A fost inaugurat Podul „Çanakkale 1915”, despre care autoritățile turce spun că e cel mai mare pod suspendat din lume. Podul traversează strâmtoarea Dardanele şi uneşte oraşul Lapseki cu malul opus, lângă localitatea Sutluce, spre Gelibolu, fiind parte a autostrăzii O6. La inaugurarea organizată cu prilejul aniversării a 107 ani de la victoria de la Çanakkale a participat și președintele Recep Tayyip Erdoğan, care a declarat că podul va aduce multe contribuții Turciei.

Podul „Çanakkale 1915”, inaugurat mai repede decât era prevăzut

Podul a fost inaugurat mai repede decât prevedea proiectul, în decursul a aproape 5 ani, termenul iniţial fiind de 6 ani şi jumătate. Construcția podului „Çanakkale 1915” a început în martie 2018, iar proiectul a costat în total 3,1 miliarde de euro, cu 100 de milioane de euro mai mult decât se estimase inițial. Creșterea e pusă de autorități pe seama efectului pandemiei și a măririi prețurilor la materialele de construcție.

Arhitect prof. dr. Nihat Şen a declarat că „motivul pentru care am terminat acest pod mai devreme este că am câștigat multă experiență (podul Osmangazi, podul Yavuz Sultan Selim). (…) Odată cu punerea în funcțiune a acestui pod, vom economisi 418 milioane de euro anual”. 

Simbolistica podului „Çanakkale 1915”

Podul „Çanakkale 1915” are o simbolistică specială a elementelor construcției, cum ar fi obuzele de artilerie ca un tribut adus legendarei bătălii de la Gallipoli din Primul Război Mondial. Cei doi piloni sunt vopsiți în alb și roșu, culorile drapelului Turciei, iar spațiul între piloni este de 2.023 de metri, care simbolizează aniversarea a 100 de ani de la înființarea Republicii Turcia (1923). 

Podul „Çanakkale 1915”, cel mai lung pod suspendat din lume

Noul pod „Çanakkale 1915” are o lungime totală deasupra apei de 3.563 metri, iar împreună cu viaducturile adiacente, lungimea ajunge la 4.608 metri. Noul pod a detronat podul japonez Akashi Kaikyo, la capitolul cel mai lung pod suspendat din lume. Este vorba de cea mai mare distanţă între doi piloni de bază, de care sunt suspendate cablurile ce susţin podul. La podul „Çanakkale 1915”, distanţa dintre cei doi piloni e de 2.023 metri. 

Partea carosabilă are 45.06 metri lăţime şi dispune de 6 benzi de circulaţie pe două sensuri.

Construcţia a fost realizată de un consorţiu de 4 companii (2 turceşti şi 2 sud-coreene), care timp de 16 ani de la inaugurare vor împărţi câte 25% din veniturile din taxa de trecere a podului.

Acum există o rețea de drumuri care se învârte în jurul Mării Marmara, oferind reduceri ale costurilor de transport, zona Tracia fiind conectată astfel mai ușor la Marea Egee.

rețea autostrăzi Marmara Canakkale
rețea autostrăzi Marmara Canakkale
Rețeaua de autostrăzi care face mai faci accesul din Tracia către partea Mării Egee

Podul, bijuterie inginerească și arhitecturală

De-a lungul podului, între plăci există un spaţiu pentru a permite trecerea vântului excesiv, încetinind astfel balansarea podului. Un pod similar există în Japonia, diferența fiind că acela e un pod cu o singură placă, iar cel de la Çanakkale e cu plăci duble. 

Podul e rezistent la cutremure

Deoarece zona e una cu activitate seismică intensă, podul este construit astfel încât să reziste cutremurelor de 9-10 grade Richter. Lungimea mare atât între piloni determină conform specialiștilor o rezistenţă aerodinamică. Mai exact, lungimea mare a podului suspendat, fără un punct de susţinere intermediar, crează riscul unui cuplu prea mare dictat de curenţii aerodinamici, care ar putea prăbuşi podul pe lateral.

Inginerii proiectanţi spun că structura podului „Çanakkale 1915” e una calculată foarte bine şi că va rezista puterii vântului din regiune. Pentru a reduce efectul turbulenţelor aerodinamice, partea carosabilă este proiectată cu spaţii între cele două sensuri, pentru ca vântul să poată circula, disipând astfel forţa aerodinamică. Pentru rezistenţa seismică s-a recurs la crearea unor fundaţii imense, de aproape 50 metri adâncime, pentru pilonii podului, fiecare fundaţie cântărind peste 60.000 tone în beton armat.

Cum se plătește taxa de trecere

Taxele pentru podul și autostrada Çanakkale 1915 sunt colectate prin conturile OGS sau HGS ale vehiculelor, ori prin card de credit, card de debit sau numerar.

Modelul Build-Operate-Transfer (BOT)

Prin această metodă, companiile primesc în general garanții pentru utilizatori în contractele lor cu guvernul. Această modalitate este folosită frecvent în investițiile făcute în Turcia în ultimii ani. În plus, dacă taxele de trecere sunt mari, statul plătește companiilor restul taxei garantate.

Modelul Build-Operate-Transfer (BOT) iese în prim-plan în licitațiile pe care acești giganți ai construcțiilor le câștigă, pornind cu o investiție sau un serviciu public în infrastructură, finanțat de compania privată. În acest model, firma care acoperă costul investiției își asumă și exploatarea proiectului într-o perioadă determinată. Societatea vinde serviciul pe care îl produce în această perioadă în conformitate cu un tarif stabilit de comun acord de părți. La sfârșitul perioadei determinate de operare, societatea transferă facilitățile pe care le operează către instituția publică.

Proiectul podului Çanakkale a fost licitat cu modelul Build-Operate-Transfer (BOT) și realizat de „Daelim-Limak-SK-Yapı Merkezi Joint Venture”, companie formată din 2 companii turcești și 2 sud-coreene, care a câștigat cu o perioadă operațională de 16 ani, 2 luni și 12 zile. Taxa anuală de garanție a podului este de aproximativ 380 de milioane de euro, iar valoarea totală a garanției de stat, care urmează să fie acordată în perioada de exploatare, este de aproximativ 6 miliarde de euro.

Limak Holding, unul dintre contractorii proiectului, este o companie cunoscută drept una dintre cele 5 companii cu cel mai mare număr de licitații câștigate cu statul turc. Numele companiei este adesea asociat cu giganți precum Cengiz, Kalyon și Kolin. 

Ce spun contestatarii Modelului Build-Operate-Transfer (BOT)

Cei care contestă oportunitatea unei asemenea investiții spun că garanțiile de miliarde de euro acordate companiilor contractante pentru construcția podului „Çanakkale 1915” vor crea o nouă gaură neagră în Trezoreria Turciei. Statul turc a oferit companiilor constructoare o garanție de trecere pentru 45.000 de vehicule pe zi, iar numărul de vehicule care au trecut cu feribotul în 2019 era de 12.000 de vehicule pe zi. Problema finanțării este întâlnită la mai multe proiecte de mare anvergură ale Turciei.

Podul Osmangazi

De exemplu, pentru podul Osmangazi, economistul prof. dr. Uğur Emek, a declarat pentru Sözcü că plata garantată aferentă anului 2022 este de 688 TL, dar pentru că suma e prea mare pentru cetățenii turci, taxa e de 184,5 TL. Diferența de 503,5 TLe acoperită de Trezorerie.

Tunelul Eurasia

Pentru Tunelul Eurasia, conform garanțiilor acordate, în perioada 2017-2021 ar fi trebuit să treacă peste 120.000.000 de vehicule. Cu toate acestea, numărul de treceri a fost de doar 79.000.000. Cu alte cuvinte, doar 65% din ținta pentru garanția de trecere a fost îndeplinită. Taxele autovehiculelor care au fost garantate dar NU au trecut prin Tunelul Eurasia au fost achitate firmelor constructoare de către Trezorerie.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Știri

Țara lui Mevlana: Konya

9 minute 2 săptămâni
Turcia programare spital Constituția Turciei accident Teleferic Antalya foto Anadolu Agency lalele tunceli sursa foto TRT NATO Erdogan, după alegerile din 31 martie 2024 alegeri Turcia Erdogan, sursa foto Cumhuriyet alegeri Turcia