Info

Opțiuni pentru turiști, la utilizarea „Istanbul City Card”

Primăria Metropolitană Istanbul anunță că de la 1 septembrie 2022 a lansat noi modele și opțiuni speciale de service adresate turiștilor la utilizarea „Istanbul City Card”.

Astfel, de azi a prins viață un alt proiect care se numără printre promisiunile primarului Istanbulului, Ekrem İmamoğlu. Unul dintre cele mai vizitate 10 orașe din lume, Istanbul, lansează un card de călătorie care va face viața mai ușoară turiștilor.

„Istanbul City Card” se găsește la punctele de vânzare autorizate cu două opțiuni de service diferite pentru turiști. Lansat cu intenția de a face din Istanbul capitala turismului, „Istanbul City Card” va oferi oaspeților străini posibilitatea de a se deplasa cu ușurință prin oraș și de a vizita marea metropolă a Turciei.

Disponibil în mai mult de 30 de puncte

În noul format, „Istanbul City Card” atrage atenția prin design-ul său elegant. Aparatele de bilete concepute pentru „Istanbul City Card” au fost amplasate în peste 30 de puncte din metropolă, în mare parte în locuri foarte frecventate de turiști.

Turul Istanbulului cu autobuzul turistic

Prima opțiune a „Istanbul City Card” pentru turiști este aceea că deținătorii pot vizita cele mai importante atracții turistice cu autobuzele cu etaj ale Primăriei Istanbul, în serviciul Hop on – Hop off. Ei pot coborî în punctul în care doresc și apoi își pot continua călătoria într-un interval de 24 de ore.

Opțiunea de abonament zilnic

În cea de-a doua opțiune, este oferit un tip de serviciu care oferă drept de trecere nelimitat în transportul public din Istanbul, în funcție de numărul de zile preferat de deținătorul cardului, de 1-3-5-7-15 zile. Opțiunile dorite din aceste servicii pot fi încărcate pe cardul turistic.

În curând, acces în muzeele cu Istanbul City Kart

„Istanbul City Card” va putea fi folosit în curând și la accesul în muzeele afiliate Kültür AȘ (Basilica Cisternă, Cisterna Şerefiye / Cisterna Theodosius, Miniatürk, Muzeul Panorama 1453, Cartierul Cultural Turcesc), dar va aduce și noi oportunități pentru City Lines și tururi pe Bosfor.

Context

Precizăm că utilizarea „Istanbul City Card” este cea mai bună modalitate de a evita traficul în Istanbul, metropolă renumită pentru ambuteiajele sale și supraîncărcarea șoferilor de taxi. Cardul de călătorie acoperă majoritatea vehiculelor de transport în masă, inclusiv tramvaiele care circulă în jurul Pieței Sultanahmet, unul dintre cele mai vizitate locuri de către turiști.

În luna iulie, Primăria Metropolitană Istanbul a majorat cu 100% prețul pentru prima achiziție a permisului de călătorie, în timp ce au crescut și taxele pentru „cardurile de reducere” alocate studenților, profesorilor și vârstnicilor. Prima creștere din acest an a taxelor de transport în comun a fost în luna februarie, cu 92% pentru achizițiile cu cardul. În aprilie, prețul de îmbarcare a fost majorat la 7,67 TL de la 5,48 TL.

Municipalitatea a introdus recent o aplicație mobilă care permite utilizatorilor să adauge credit la permisele lor electronice și să folosească plata contactless printr-un cod QR în timp ce se îmbarcă în vehiculele de transport în comun. Abonamentul electronic poate fi folosit și ca un card de debit preplătit pentru cumpărături în anumite locuri, cum ar fi supermarketurile.

Turcia News

View Comments

Recent Posts

Prima clădire a Parlamentului Republicii Turcia

Vizitează Turcia și clădirea Primei Mari Adunări Naționale, unde poți descoperi mărturii valoroase din istoria…

4 ore ago

Descoperă Peștera de Sare din Çankırı și comorile ascunse ale Anatoliei Centrale

Situat în inima Anatoliei Centrale, orașul Çankırı devine tot mai popular în rândul turiștilor care…

o zi ago

Bodrum 2026: paradis turistic, dar cu mari probleme de infrastructură

Bodrum oferă plaje superbe, dar și provocări majore în gestionarea infrastructurii din cauza afluxului de…

2 zile ago

Stratonikeia – „Orașul Gladiatorilor” din apropierea Bodrumului

Află despre Stratonikeia, 'orașul gladiatorilor' din Turcia, și descoperă comorile sale arheologice fascinante.

3 zile ago

Noi decizii referitoare la producțiile Netflix din Turcia

Netflix va colabora cu noi companii de producție din Turcia. Descoperiți impactul acestor schimbări asupra…

4 zile ago

Turkish Airlines câștigă din nou premiul pentru serviciul de catering de la bordul aeronavelor

Descoperiți de ce Turkish Airlines este premiată pentru serviciile sale de catering. Aflați despre premiile…

5 zile ago