turcia bodrum
Începând cu noul an, în Turcia au crescut unele impozite și taxe, printre care cele pentru pașaport, permis de conducere, tutun, alcool și telefon mobil.
Ministerul Trezoreriei și Finanțelor din Turcia a anunțat că din 2024 a crescut impozitul pe venit, impozitul pentru veniturile din închiriere și impozitul pe autovehicule, precum și impozitul pe moșteniri. Conform legislației privind impozitul pe venit, o parte din veniturile cetățenilor cu dizabilități au fost excluse impozitării. De asemenea, domeniul de aplicare al tranzacțiilor scutite de impozit a fost extins, acum fiind incluse și anumite tipuri de activități online.
Începând din data de 3 ianuarie a fost aplicată o majorare fiscală la benzină și motorină. După stabilirea prețului pentru acciza fixă, prețul unui litru de benzină va crește cu 2,25 TL, iar prețul motorinei va crește cu 2,11 TL.
Astfel, din data de 3 ianuarie, prețul unui litru de benzină este de aproximativ 36,80 TL (echivalentul a 5,64 lei), prețul motorinei este de aproximativ 39,36 TL (echivalentul a 6,03 lei), iar prețul GPL este de 19.63 TL (echivalentul a 3,01 lei). Prețurile variază între provincii, districte și dealeri.
Taxele de pașaport și permis de conducere au crescut și ele de la 1 ianuarie 2024. Taxa pentru un pașaport de 1 an este de 2.397 TL (echivalentul a 367 lei), pentru pașaportul de 3 ani taxa este de 5.559 TL (echivalentul a 851 lei), pentru pașapoartele cu valabilitate mai mare de 3 ani, taxa este de 7.833 TL (echivalentul a 1.200 lei).
În 2024, taxa de permis de conducere categoria B va fi de 3.946 TL (echivalentul a 600 lei), iar pentru un permis de conducere internațional va crește de la 1.657 TL la 2.626 TL, anunță presa turcă.
Pentru a înregistra telefoanele aduse din străinătate, un cetățean turc poate depune o cerere prin aplicația digitală e-Devlet, în termen de 180 de zile, după care pentru a mai putea folosi telefonul după această perioadă va trebui să plătească acum o taxă de 31.692 TL (echivalentul a 4.853 lei), taxa veche fiind de 20.000 TL (echivalentul a 3.000 lei).
Reamintim că IMEI-urile telefoanelor mobile importate, fabricate sau aduse de pasageri din străinătate se vor înregistra în contul de utilizator alocat importatorului sau producătorului. Conturile neautorizate nu vor putea să înregistreze IMEI.
În plus, numerele IMEI vor fi dezactivate dacă acestea nu sunt folosite, așadar dacă nu se primește niciun serviciu ale rețelelor de comunicații electronice timp de 1 an neîntrerupt de la ultimul semnal primit, pe telefonul introdus în Turcia de la începutul acestui an, sau un interval de 7 ani neîntrerupt, pentru telefoanele introduse în Turcia înainte de 1 ianuarie 2024.
Telefoanele mobile aduse din străinătate fără a fi înregistrate în Turcia vor putea fi folosite acum timp de 180 de zile, iar cei care solicită o prelungire prin aplicația e-Devlet înainte de expirarea perioadei de 120 de zile vor putea folosi telefoanele până la 180 de zile.
De la 1 ianuarie 2024, în Turcia este aplicată creșterea prețurilor cu 76% pentru drumurile și podurile publice și cu 50% pentru autostrăzile și podurile construite prin metoda Build-Operate-Transfer (BOT).
Acum, taxa de trecere a unui autovehicul pentru Podul Osmangazi este de 290 TL, pentru Podul Çanakkale din 1915 taxa este de 295 TL și pentru Podul Yavuz Sultan Selim taxa este de 35 TL.
Cea mai mică taxă pentru autovehicule de pe autostrăzile operate de Direcția Generală a Autostrăzilor este de 9 TL, cea mai mare taxă e de 84 TL. Taxa pentru autovehicule pe sens unic pentru podurile de pe Bosfor este de 15 TL.
Tarifele pentru Autostrada Europei (Edirne – Mahmutbey) pot fi consultate AICI.
Pasajul auto pe autostrada Ankara-Niğde a fost majorat cu 50%, de la 140 TL la 210 TL, iar pasajul auto pe autostrada Malkara-Çanakkale (intrarea Malkara – ieșirea podului Çanakkale din 1915) a fost majorat cu 46%, de la 280 TL la 410 TL.
Informații detaliate privind tarifele pe toate celelalte autostrăzi din Turcia, în funcție de clasele de vehicule și de distanțe, pot fi accesate pe site-ul oficial, AICI.
Reamintim că tot de la 1 ianuarie 2024, în Turcia au fost majorate toate amenzile de circulație, impozitele, penalitățile, precum și taxele pentru pașaport, act de identitate și permis de conducere. Pentru amenzile de circulație se acordă o reducere de 25%, dacă sunt plătite în termen de 15 zile de la emiterea acestora.
Pentru amenzile de circulație se acordă o reducere de 25%, dacă sunt plătite în termen de 15 zile de la emiterea acestora.
De la 1 ianuarie 2024, în Turcia salariul minim lunar a fost majorat cu 49%, ajungând astfel la 17.002 TL (aproximativ 578,1 dolari la cursul zilei), a anunțat ministrul Muncii și Securității Sociale, Vedat Işıkhan. Pe tot parcursul anului 2024 nu vor mai fi alte negocieri pentru majorări ulterioare ale salariului minim, ci conform legii se va face doar o dată pe an.
În Turcia, sistemul de pensionare este împărțit în trei grupuri principale, cu reguli diferite în…
Ministrul Culturii și Turismului, Mehmet Nuri Ersoy, a anunțat că, pentru a sprijini creșterea durabilă…
Descoperă cum Turcia depășește crizele economice și menține calitatea în turism prin reduceri semnificative pentru…
Mausoleul din Halicarnas este o capodoperă antică, construită de Mausolus, care uimește prin arhitectura sa…
Datele din Istanbul pentru martie 2026 arată o creștere semnificativă a costurilor cu hotelurile și…
Istanbul te așteaptă cu evenimente muzicale de top, inclusiv festivalul Sónar și concerte cu artiști…