Cotidian

Incendiu de pădure în Çanakkale! Traficul prin strâmtoarea Dardanele a fost suspendat temporar

Un uriaș incendiu de pădure a izbucnit astăzi la prânz în provincia Çanakkale. Echipele de pompieri și cele ale Direcției Regionale de Silvicultură au intervenit rapid, din aer și de la sol, la incendiul localizat în pădurea de lângă Damyeri, însă flăcările s-au răspândit cu repeziciune, astfel că drumul Çanakkale-Çan a fost închis traficului rutier.

9 sate au fost evacuate

Autoritățile au anunțat că din cauza vântului, care bate cu o viteză de 70 km pe oră, incendiul s-a extins extrem de rapid, deși se intervine cu 6 elicoptere și 5 avioane, plus alte 50 de vehicule de alimentare cu apă. În aceste condiții a fost luată decizia de evacuare a 9 sate aflate în apropierea pădurii, anunță CNN Turk.

Ultima oră: Traficul navelor prin strâmtoarea Dardanele a fost suspendat temporar

Din cauza amplorii incendiului, în această seară Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a anunțat că traficul de nave prin strâmtoarea Dardanele a fost temporar suspendat în ambele sensuri. De asemenea, autoritățile recomandă cetățenilor și turiștilor să nu folosească drumul Çanakkale-İzmir, cu excepția situațiilor de urgență.

Până la ora 21.30 nu fuseseră raportate victime sau răniţi din cauza incendiului.

29 de incendii au izbucnit azi în Turcia

Ministrul Agriculturii și Pădurilor, İbrahim Yumaklı, a anunțat că azi au izbucnit în Turcia 29 de incendii, din care 26 au fost lichidate rapid, la celelalte 3 (Çanakkale, Bursa Yenişehir şi Karacabey) continuând intervențiile de stingere.

Temperaturile vor crește în zilele următoare

Direcția Generală de Meteorologie din Turcia anunță că zilele următoare temperaturile vor continua să fie peste valorile normale sezoniere în toată țara.

Vântul va sufla ușor dinspre sud, ocazional dinspre nord, pe coastele mediteraneene și din direcțiile nord-est (30-60 km/h) în regiunile Marmara și nordul Mării Egee.

CITEȘTE ȘI: Marina militară turcă, locul 10 în topul celor mai puternice din lume

Turcia News

Recent Posts

Turcia: Două hoteluri din stațiunea montană Uludağ vor fi demolate

Modernizarea stațiunii Uludağ promite noi oportunități pentru turiști, inclusiv sport și distracție în natură.

3 zile ago

Noi tensiuni la Marea Egee, între Turcia și Grecia, pe fondul militarizării insulelor

Tensiunile dintre Ankara și Atena au revenit în centrul atenției în ultimele zile, după o…

o săptămână ago

Un gigant al industriei textile din Turcia își închide toate fabricile după 73 de ani. Lovitură majoră pentru industria denimului

Una dintre cele mai importante companii producătoare de denim din Turcia își încetează activitatea. […]

2 săptămâni ago

Inflația începe să afecteze unul dintre cele mai importante avantaje ale Turciei pe piața turistică: prețurile competitive

Inflația din Turcia crește costul vacanțelor pentru turiștii străini. Hotelurile, restaurantele și serviciile turistice sunt…

3 săptămâni ago

Turcia: Investițiile hoteliere au crescut cu aproape 300% la Bodrum

Datele oficiale arată că autorizațiile pentru investiții și renovări hoteliere au crescut la Bodrum cu…

3 săptămâni ago

Fluctuații ale numărului de turiști străini în Turcia în vara 2026. Rusia, principalul motor al turismului turc

În timp ce piața britanică pierde teren, Rusia își consolidează poziția de cea mai importantă piață…

3 săptămâni ago