
Pentru că infectarea cu Covid-19 aduce multe necunoscute din punct de vedere strict medical, cetățenilor nu le rămâne decât Speranța. La ea apelăm, că sistemul medical va face față presiunii unui număr mare de pacienți, că tratamentul ales va fi eficient și, de ce nu, că vom avea în curând un vaccin.

Masca și distanțarea socială sunt două repere de care eu m-am lovit înainte de declanșarea pandemiei de coronavirus, mai exact din ianuarie, când am început să umblu prin spitalele din România cu tatăl meu, bolnav de cancer.
Din păcate, după apariția primelor cazuri de coronavirus în România, bolnavii de cancer au fost externați și trimiși acasă, fără nicio șansă la viață. În acel moment am înțeles încă o dată că, din punct de vedere medical, România își atinsese deja limitele.
De cealaltă parte, Turcia, care se confruntă cu o uriașă criză economică determinată de instabilitatea pieței valutare și cu un șomaj galopant, nu a blocat economia, nu și-a trimis bolnavii acasă, dar a impus pe lângă distanțarea socială și obligativitatea de a purta masca atât în spațiile închise, cât și în cele deschise.
Dacă în România e o continuă criză a coronavirusului în spațiul public, o isterie mediatică în flux continuu, în Turcia se nu vorbește extrem de mult despre subiect.
De fapt… Turcia tace și face.
Teste multe. În spitalele de stat se testează mult și gratuit.
Raportează numărul de îmbolnăviri și nu numărul de infectări.
Testare gratuită PCR, la infectarea cu Covid-19
Câteva simptome care nu se ameliorau la un tratament obișnuit pentru „răceală” ne-au determinat să mergem la spital, să ne testăm. Astfel am ajuns fără programare, la policlinica Covid a celui mai mare spital de stat din Turcia, Bursa Șehir Hastanesi, o unitate nouă, inaugurată anul trecut.
La intrarea în spital, există o policlinică special destinată bolnavilor de Covid. Astfel, după ce sunt măsurate temperatura și saturația de oxigen, la intrarea în clinică bolnavii primesc o fișă medicală. Imediat se face înregistrarea în sistem, primești o brățară cu un cod personal, și ești îndrumat către unul din cele 3 cabinete din clinica Covid. După consultație medicală, fiecărui suspect de Covid i se face o radiografie pulmonară, test PCR și primești imediat medicamente de la farmacia Covid a spitalului. Medicația pentru Covid-19 este oferită în funcție de istoricul medical al fiecăruia. Totul este GRATUIT.
Rezultatul la testul PCR este primit în maxim 24 de ore, prin telefon, dar și prin aplicația medicală digitală, e-Nabız. Trebuie spus că în această apliacație digitală, pacienții își pot păstra tot istoricul medical (vizitele la medic, investigațiile făcute de-a lungul timpului, rezultatele analizelor de laborator, medicamente prescrise etc).
Covid-19 este imprevizibil, asta știm toți, însă un sistem medical care funcționează în sprijinul pacientului îți poate face viața mult mai ușoară!
În Turcia, medicii de la spitalele de stat nu au salarii enorme, ca în România.
În Turcia, medicii nu au voie să lucreze și la stat și la privat.
Accesul la sistemul de sănătate de stat se face în baza unei asigurări, care pentru cei care nu lucrează este de aproximativ 70 de lire turcești (la cursul actual înseamnă 35 de lei / lună).