Cotidian

Crimă oribilă la Istanbul: A aruncat capul unei femei peste zidurile orașului

Azi în jurul orei 16, în districtul Fatih din Istanbul, un tânăr de 19 ani, Semih Çelik, s-a urcat pe zidurile vechi ale orașului, Edirnekapı, pentru a se sinucide. Anterior, acesta a tăiat capul unei femei în vârstă tot de 19 ani, pe care l-a aruncat jos. Cercetările au arătat că înainte de a comite această crimă, tânărul a mai ucis încă o femeie. Victimele erau iubita criminalului, respectiv fosta iubită a acestuia.

Echipele de poliție sosite la fața locului au început imediat cercetările.

Poliția: Semih Çelik a ucis două femei

Departamentul de Poliție din Istanbul a anunțat că suspectul, care s-a sinucis azi în cartierul Fatih, a ucis două femei de 19 ani, în două districte diferite ale Istanbulului.

„Cu privire la incidentul de sinucidere care a avut loc în urma unei sărituri de pe ziduri în Fatih în data de 04.10.2024:

-În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că persoana numită Semih Çelik (19 ani) s-a sinucis sărind de pe ziduri, iar înainte de a se sinucide, a ucis-o pe femeia numită AH (19 ani) în districtul Eyüpsultan în jurul orei 15.30, iar apoi pe femeia pe nume İ.U (19) în cartierul Fatih, în jurul orei 16.00. Ancheta în acest caz continuă”, anunță poliția din Istanbul într-un comunicat, conform Sozcu.

Semih Çelik era ucenic măcelar. Prima oară a ucis-o pe prietena sa, Ayșenur Halil, în vârstă de 19 ani, tăindu-i gâtul în Eyüpsultan. La jumătate de oră după acest această faptă, Çelik a mers la casa altei prietene, İkbal Uzuner, din Eyüpsultan, pe care a ucis-o și a tăiat-o în 6 bucăți. Apoi, a luat acele bucăți și a mers la zidurile Edirnekapı, a aruncat capul, apoi s-a sinucis.

Tatăl criminalului le-a spus polițiștilor că acesta a avut probleme psihologice și chiar a primit tratament în spital.

Crima premeditată

Echipele care investighează crimele au găsit în camera lui Semih Çelik un desen cu cărbune într-un caiet, cu capul și corpul separate unul de celălalt și corpul dezmembrat. Aceste desene erau foarte asemănătoare cu modelul morții lui İkbal Uzuner, care a fost ucisă în Fatih.

Într-un videoclip filmat anul trecut de Semih Çelik, acesta mărturisea că în urmă intenționase să o ucidă pe İkbal Uzuner cu câteva zile înainte, cerând scuze tinerei.

Sursa foto: Sozcu

Turcia News

Recent Posts

Cât va costa o vacanță în Turcia în 2027. Prețurile pentru 5 nopți și reducerile anunțate la rezervările timpurii

Planifică-ți vacanța în Turcia pentru 2027! Află despre tarifele hotelurilor și campaniile de rezervare timpurie.

5 zile ago

Alertă în turismul din Turcia: reclamațiile au crescut cu până la 168%

Recenziile din Turcia pentru sezonul estival 2026 arată o creștere alarmantă a reclamațiilor privind hotelurile…

6 zile ago

„Recep Tayyip Erdoğan. Omul politic”, volumul lui Ionuț Cojocaru, prezentat publicului constănțean

Miza întregului demers: Recep Tayyip Erdoğan trebuie analizat în contextul istoric și politic care a…

o săptămână ago

Turcia Azi: agenda zilei | 23 octombrie 2026

Știri interne Anchetă pentru spălare de bani și noi operațiuni împotriva pariurilor ilegale: autoritățile turce…

o săptămână ago

Turcia Azi: agenda zilei | 22 octombrie 2026

Știri interne Banca Centrală a Republicii Turcia anunță astăzi decizia de politică monetară. Tot astăzi,…

2 săptămâni ago

Turcia Azi: agenda zilei | 21 octombrie 2026

Știri interne Erdoğan atacă opoziția și pune în centru scandalul fondurilor de investiții Recep Tayyip…

2 săptămâni ago