vacanta în Turcia

Iată 7 opțiuni pentru o vacanță în Turcia în luna septembrie, o opțiune ideală pentru cei care nu și-au luat încă o vacanță pe parcursul verii, sau pentru cei care pur și simplu mai vor câteva zile de relaxare.

1. AYVALIK

O primă destinație de vacanță foarte liniștită în septembrie este Ayvalık. Temperatura apei în golful Ortunç este excelentă în această perioadă, astfel că vă puteți bucura de mare, plajă, dar și de un apus de soare de neuitat.

2. KARABURUN

Pentru cei ce iubesc înotul, o altă opțiune este un district al Izmirului, Karaburun. Fascinant prin frumusețea sa naturală, Karaburun are multe locuri excelente pentru înot sau scufundări, printre care Mordoğan sau Golful Mimoza.

3. ÇEȘME

Unele dintre cele mai frumoase plaje din regiunea Mării Egee sunt la Çeşme. Într-o minivacanță în luna septembrie, vă puteți relaxa pe plaja Ilıca, faimoasă pentru nisipurile sale albe, sau în superbul golf cu ape turcoaz, Ayayorgi.

4. BODRUM

Cu o climă plăcută mai multe luni ale anului, Bodrum a devenit o destinație grozavă de vacanță în fiecare anotimp. În luna septembrie însă, Bodrum are un farmec aparte, fie că e vorba de plajele din Yalıkavak, Akyarlar sau Ortakent.

5. MARMARIS

Scăldat în albastru și verde și faimos pentru peisajele unice, Marmaris îți poate oferi experiențe de neuitat în luna septembrie pe plajele Turunç, Kızkumu, İçmeler și Sedir.

6. DATÇA

Atmosferă calmă, aer cald și mare limpede, la Datça în luna septembrie! Plaje precum Kumluk Beach, Kargı Bay, Ovabükü și Palamutbükü sunt o alegere excelentă pentru a înota în apele limpezi ale Mării Egee.

7. SIDE

Situat în estul Antalyei, Side este o altă opțiune de vacanță în septembrie. În lumina toamnei, plajele Sorgun Halk și Kumköy arată grozav și te poți bucura de apa mării până la jumătatea lunii octombrie. În plus, prețurile la cazare sunt mult mai accesibile în septembrie, iar temperatura aerului e mult mai suportabilă pentru a vizita vestigii istorice ca Side Antique City și Aspendos Antique Theatre.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Știri

Țara lui Mevlana: Konya

9 minute 2 săptămâni
Turcia programare spital Constituția Turciei accident Teleferic Antalya foto Anadolu Agency lalele tunceli sursa foto TRT NATO Erdogan, după alegerile din 31 martie 2024 alegeri Turcia Erdogan, sursa foto Cumhuriyet alegeri Turcia