Cât e inflația anuală în Turcia: 114,87% sau 48,69%?

Institutul Național de Statistică din Turcia (TUIK) a anunțat astăzi că inflația anuală a crescut la 48,69%, acesta fiind cel mai ridicat nivel din ultimii 20 de ani. În decembrie, rata oficială anunțată a fost de 36.08%. Tot astăzi, Grupul de Cercetare a Inflației (ENAG), o organizație independentă din Turcia formată din academicieni și economiști, a calculat inflația anuală la 114.87%.

Conform datelor oficiale TUIK, indicele prețurilor de consum (IPC) a crescut în ianuarie cu 11.10% față de luna precedentă.

În ianuarie 2022, din 409 articole incluse în analiză, a scăzut prețul mediu la 38 articole, la 17 articole a rămas neschimbat, iar la 354 de articole a crescut.

Categoriile care au cea mai mare creștere, comparativ cu aceeași lună a anului precedent, au fost transporturile cu 68.89%, alimentele și băuturile nealcoolice cu 55.61% și bunurile de uz casnic cu 54,53%.

În prima lună a anului comparativ cu luna precedentă, decembrie, cea mai mare creștere înregistrată a fost la energie electrică, cu o creștere de 69,97%. Statisticile oficiale mai arată că prețurile la serviciile hoteliere, la restaurante și cafenele au crescut cu 50,40%.

Cifrele care contrazic datel oficiale

Diferențele dintre datele comunicate de Institutul Național de Statistică din Turcia (TUIK) și de Grupul de Cercetare a Inflației (ENAG) sunt foarte mari. ENAG a calculat inflația lunară la 15.5% și inflația anuală la 114.87%. Grupul de Cercetare a Inflației precizează că cea mai rapidă creștere a ratelor inflației în ianuarie 2022 a fost la prețurile locuințelor cu 34,28%.

2 comentarii

Comentariile sunt închise