white and red airplane on the airport

Care a fost cea mai aglomerată zi din istoria Turkish Airlines

Vineri, 14 iulie, a fost cea mai aglomerată zi din istoria Turkish Airlines, conform unei postări pe Twitter, a responsabilului pentru relații cu mass-media, Yahya Üstün. „Ieri, am găzduit peste 260.000 de pasageri cu un grad de ocupare de peste 87%. Am avut cea mai aglomerată zi din istoria Turkish Airlines”, a specificat acesta în postare.

Turkish Airlines, companie fondată în 1933 cu o flotă de cinci avioane, are în prezent aproape 380 de aeronave și zboară către 335 de destinații din 129 de țări.

Aproape 31 de milioane de pasageri pentru Turkish Airlines, în prima jumătate a anului

Într-un comunicat de presă, compania Turkish Airlines anunță că a transportat 30,9 milioane de pasageri în prima jumătate a anului 2022. În aceeași perioadă a anului 2019, înainte ca pandemia să lovească industria globală de călătorii și turism, transportatorul a deservit peste 35 de milioane de călători.

Turkish Airlines a transportat 7,8 milioane de pasageri interni în prima jumătate a acestui an, față de 9,6 milioane în aceeași perioadă a anului 2019, în timp ce numărul de pasageri internaționali a scăzut cu 3,6%, până la 19,3 milioane.