Fotografie de Pixabay pe Pexels.com
În cadrul ședinței de ieri, Banca Centrală a Turciei (CBRT) a majorat rata de politică monetară până la 45%, cu 250 de puncte, în conformitate cu așteptările pieței. Prin această decizie, CBRT a semnalat sfârșitul unuia dintre cele mai lungi cicluri de înăsprire monetară.
Aceasta este a opta creștere a ratei dobânzii de când președintele Erdoğan a abandonat politicile economice neconvenționale. Până în acest moment, acesta pare să fi aprobat măsurile puse în aplicare de ministrul de finanțe Mehmet Șimșek și de Hafize Gaye Erkan, președintele Băncii Centrale a Turciei.
Schimbarea politicii vizează stoparea inflației, reducerea deficitelor comerciale, stimularea investițiilor străine, reconstruirea rezervelor valutare și stabilizarea lirei turcești.
Prin majorarea recentă, Banca Centrală a Turciei (CBRT) dă un semnal că va continua măsurile menite să combată inflația, care în luna decembrie 2023 a ajuns la aproximativ 65%. Luna trecută, oficialii băncii spuneau că se așteaptă totuși să finalizeze cât mai curând posibil ciclul de înăsprire și că politica recentă a fost apropiată de nivelul necesar pentru a stabili cursul dezinflației.
În urma deciziei de ieri, atenția se îndreaptă acum asupra a ceea ce se va întâmpla de acum încolo, cât timp instituțiile de investiții globale au păreri împărțite referitor la intervalul de timp în care ratele dobânzilor pot rămâne la niveluri ridicate.
Astfel, Morgan Stanley și Goldman Sachs spun că relaxarea va începe în a doua jumătate a anului, în timp ce JPMorgan estimează că intervalul va fi mai lung.
Inflația foarte mare din ultimii ani a fost în mare parte rezultatul politicii monetare de relaxare a guvernului de la Ankara. Lira turcească s-a depreciat brusc față de dolar și continuă să piardă din valoare. Mai exact, din 2018, lira turcească se depreciază în mod constant în fața principalelor monede, slăbind brusc în vara 2023, când a fost slăbit controlul asupra monedei.
În spațiul public sunt tot mai multe voci care spun că în perioada următoare noile decizii de majorare a salariului minim și pensiilor vor împinge inflația și mai sus.
Sursa foto: Pixabay
În Turcia, provincia Kars se dezvoltă rapid în turism. Află despre frumusețile sale naturale și…
Impactul pandemiei și al inflației în Turcia este profund. Aflati despre criza din industria turistică…
Informații esențiale despre coeficientul de inteligență în Turcia. Află cum educația influențează scorurile IQ în…
Controversele legate de urbanism și siguranța seismică revin în discuție cu noua moschee propusă în…
Cappadocia vă așteaptă cu experiențe autentice, zboruri cu balonul și orașe subterane fascinante pentru o…
Aflați dacă în Turcia companiile internaționale beneficiază de un regim fiscal mai avantajos în Turcia…