Anul universitar începe în sistem „față în față”, prin monitorizarea epidemiologică a activității în campusuri

Anul universitar 2021-2022 începe în Turcia în sistem față în față, cu o monitorizare epidemiologică a activității din campusuri, prin intermediul unor sisteme digitale amplasate în campusuri, a declarat președintele Consiliului Învățământului Superior (YÖK), prof. dr. Erol Özvar.

Acesta spune că procesul educației online timp de un an și jumătate nu a fost unul ușor. „Educația la distanță este o parte a învățământului superior, nu mai mult! Nu ne putem aștepta ca educația la distanță să înlocuiască educația față în față, care este principalul instrument de lucru în educația formală”, spune prof. dr. Erol Özvar.

Deoarece procesul epidemic Covid-19 continuă în Turcia, la fel ca în întreaga lume, președintele Consiliului Învățământului Superior (YÖK), prof. dr. Erol Özvar a spus: „Acesta este un fapt, dar credem că educația și formarea în învățământul superior ar trebui să continue cu acest fapt”.

În acest sens, a fost actualizat și adaptat la noua situație Ghidul pregătit de principalele instituții care gestionează educația și sănătatea în Turcia (YÖK, TSE și Ministerul Sănătății). Astfel, sunt prevăzute în continuare măsuri referitoare la respectarea regulilor privind masca și distanța socială atât în campus, cât și în sălile de curs. Este pus un accent major pe ventilarea sălilor de clasă, pe micșorarea minutelor unui curs / seminar și pe împărțirea studenților în grupuri mai mici.

Prof. dr. Erol Özvar a declarat că educația la distanță se poate face nu numai online, ci și prin preîncărcarea în platformele educaționale a unora dintre materialele de instruire. Astfel, studenții pot accesa aceste cursuri și note de seminar oricând doresc. „Studenții noștri vor putea participa la cursuri și prin educația la distanță. Astfel, activitățile de educație pot fi desfășurate în universități cu metode de educație mixte (hibride).” Așadar, universitățile pot oferi unele dintre cursuri față în față, dar le pot livra și online studenților, prin transmisii live, care deschid și calea pentru vizionarea ulterioară a înregistrărilor video.

„Ne așteptăm ca toți cei implicați în componentele universităților să fie vaccinați”

Președintele Consiliului Învățământului Superior (YÖK), prof. dr. Erol Özvar, spune că datele privind studenții, lectorii și personalul administrativ vor fi urmărite prin codul HEPP, deoarece accesul în campusuri pot fi introduse prin prezentarea unui document de identitate.

„Avem o infrastructură de comunicații foarte dezvoltată pe această temă. Sub coordonarea YÖK, universitățile din Turcia au semnat un protocol cu Ministerul Sănătății și vor putea primi date digitale actualizate. Astfel vor putea fi gestionate și monitorizate situațiile de risc, cazurile de infectare sau de carantină, atât pentru studenți, cât și pentru cadrele didactice. Aceasta este o reglementare extrem de importantă”, consideră prof. dr. Erol Özvar.