Cotidian

Antalya: Alertă, după ce 6 cadavre au fost găsite pe malul mării, în 5 zile – UPDATE

Pe plaja unui hotel de 5 stele din provincia Antalya, în această dimineață a fost găsit trupul fără viață al unui bărbat și astfel numărul cadavrelor găsite în ultimele 5 zile pe plajele din Antalya a crescut la 6. Cadavrul a fost văzut pe plaja unui hotel de 5 stele, în jurul orei 10.30.

Miercuri, trupul unui adult, fără cap și brațe, precum și al unui copil, doar de la brâu în sus, au fost găsite pe plajele din Alanya și Manavgat din provincia Antalya, iar ieri au fost găsite alte 2 cadavre de bărbați pe malul mării, în Manavgat și un trup de femeie în Serik.

Ipoteza inițială a anchetatorilor a fost că aceste cadavre care au ajuns la țărm ar putea fi ale unor refugiați, care s-ar fi scufundat cu o barcă, totodată faptul că unora dintre dintre ele le lipseau brațe, picioare sau capetele a ridicat și alte semne de întrebare din partea anchetatorilor.

UPDATE, 21 ianuarie, ora 20

Înttr-un comunicat transmis de guvernatorul provinciei Antalya în această seară, se arată că în urma investigațiilor efectuate cu privire la cadavrele găsite pe malul mării în Antalya, unul dintre cele șase aparține unei tinere de 18 ani, care dispăruse cu puțin timp în urmă din Antalya. Rezultatul final va fi stabilit în urma examinării medico-legale.

De asemenea, anchetatorii turci au stabilit ca pantofii si hainele aparținând celorlalte 5 cadavre au fost produse în Siria.

În data de 11 decembrie 2023, Ambasada Libaneză de la Ankara a transmis că o ambarcațiune care transporta aproximativ 90 imigranți este dată dispărută în dreptul coastei Libanului și Siriei, nava îndreptându-se inițial către Cipru.

Când au fost examinate înregistrările meteorologice din urmă cu o săptămână, s-a stabilit direcția vântului și curenții marini formați ar fi putut aduce trupurile neînsuflețite către coastele Antalyei.

Cadavrele se află acum la Institutul de Medicină Legală din Antalya pentru examinare.

UPDATE, 22 ianuarie, ora 11

După Antalya, noi cadavre au apărut și în provinciile Hatay și Muğla. În această dimineață un grup de pescari a sesizat Garda de Coastă că în golful Ekincik din districtul Köyceğiz din Muğla, valurile au adus la mal un trup de femeie fără brațe și picioare, aflat în stare avansată de putrefacție, transmite publicația Anter Haber.

În zonă a fost declanșată o anchetă pe baza suspiciunii că și acest cadavru ar putea aparține unui imigrant. Trupul neînsuflețit a fost preluat de la fața locului și trimis la Institutul de Medicină Legală Muğla pentru autopsie.

Întrucât există suspiciunea că ar putea exista și alte cadavre, ancheta este coordonată de pe uscat de echipe ale jandarmeriei și de pe mare de echipe ale pazei de coastă.

UPDATE, 22 ianuarie, ora 13

Pe plaja unui hotel de 5 stele din Serik, Antalya, au fost găsite astăzi alte două cadavre. Astfel, numărul morților găsiți pe plajele din Antalya în ultimele 6 zile a crescut la opt.

In timpul anchetei lor, echipele de poliție nu au putut stabili genul celor două trupuri neînsuflețite, aflate pe plajă la 500 de metri unul de celălalt, și în stare avansată de putrefacție.

Sursa foto: DHA

Turcia News

Recent Posts

Turcia: Centrele istorice și culturale ale capitalei Ankara

Ankara vă invită să descoperiți Anıtkabir, mausoleul lui Mustafa Kemal Atatürk, un simbol național important.

10 ore ago

Adana – locul în care istoria se împletește cu aroma celebrului kebab

Adana te așteaptă cu preparate delicioase și o istorie bogată. Explorează tot ce are de…

o zi ago

Marmaris – locul în care muntele, pădurea și marea se întâlnesc într-un spectacol de neuitat

Aflati de ce Marmaris atrage anual milioane de turiști. Peisajele sale uimitoare și atmosfera autentică…

2 zile ago

Turcia: Mii de nuanțe de verde în Trabzon

Vizitați Trabzon și explorați peisajele sale spectaculoase, satele tradiționale și monumentele istorice fascinante.

3 zile ago

Izmir, perla Mării Egee, între istorie și mare

Descoperă Izmir, un oraș cu o istorie de 8.500 de ani și peisaje spectaculoase, perfect…

4 zile ago

Teatrul Antic din Bodrum – restaurare și moștenire arheologică

Teatrul Antic din Bodrum oferă o priveliște magnifică și o istorie unică, fiind un exemplu…

5 zile ago