4,5 milioane de doze de vaccin Pfizer ajung luna aceasta în Turcia

Ministrul sănătății din Turcia a declarat ieri că 4,5 milioane de doze de vaccin Pfizer-BioNTech vor ajunge în țară luna aceasta. Vaccinul BioNTech Pfizer (Comirnaty) are o eficacitate de 95% în prevenirea bolii COVID-19. Protecția pe termen lung nu poate fi cunoscută cu exactitate până în prezent.

Vaccinul va fi administrat celor care sunt în actuala etapă de vaccinare. Reamintim că în Turcia începând de săptămâna viitoare, va începe vaccinarea celor cu vârste între 60-65 de ani. Tot în această etapă, vor mai fi vaccinate cadrele didactice și angajații din domeniul turismului.

Vaccinul Pfizer-BioNTech a fost dezvoltat de Özlem Türeci și Uğur Șahin, un cuplu care sunt copii ai unor imigranți turci din Germania. Compania BioNTech își propune să producă un total de 2 miliarde de doze de vaccin în acest an la șase unități de producție din diferite țări.

Vaccinul Pfizer-BioNTech utilizează tehnologia care se bazează pe ARN mesager, care deși e o tehnologie nouă, aceasta era deja cercetată de peste 10 ani de zile, astfel încât a putut fi început procesul de dezvoltare a vaccinului chiar la începutul pandemiei. Acest tip de vaccin învață corpul să creeze anticorpii necesari în lupta cu virusul. Anticorpii sunt pregătiți să lupte cu virusul real atunci când persoana vaccinată este expusă la infecția cu SARS-CoV-2. ARN-ul mesager pătrunde în celulele umane, unde transmite informația necesară producerii proteinelor proprii virale, față de care, ulterior, se vor dezvolta anticorpii. Fragmentele de ARN mesager sunt deteriorate de enzimele proprii celulelor umane într-un interval de până la 5-7 zile și nu influențează în vreun fel ADN-ul celular, având în vedere că nu pătrund în nucleu.

Mutațiile coronavirusului sunt prezente și în Turcia

Ministrul sănătății, Fahrettin Koca, a precizat că au fost depistate și în Turcia mutații ale virusului, avertizând populația să nu subestimeze încă noul coronavirus și reamintind în același timp importanța măsurilor de prevenire a îmbolnăvirii.

După ședința de ieri a Comitetului consultativ științific, ministrul sănătății a asigurat cetățenii turci că au fost luate măsuri concrete pentru depășirea problemelor legate de accesul global la vaccinuri, precum și pentru asigurarea cadrului dezvoltării unui vaccin intern.

Din păcate, a existat o creștere a cazurilor în majoritatea provinciilor noastre în ultimele 15 zile”, a spus el, adăugând că rezultatele deocamdată nu se reflectă în numărul de internări în spitalele Covid.

Vaccinarea în Turcia

De la jumătatea lunii ianuarie, Turcia a început o campanie masivă de vaccinare Covid-19 cu vaccinul chinezesc Sinovac, iar până în prezent au fost administrate peste 12,93 milioane de doze de vaccin .

De la începutul administrării acestui vaccin, aproximativ 850 de persoane vaccinate s-au infectat cu noul coronavirus, iar dintre acestea 53 au fost spitalizate și doar 5 persoane la terapie intensivă. Nu a fost semnalat niciun deces la persoanele vaccinate anti-Covid care s-au infectat ulterior vaccinării.

Rezultatele celei de-a treia faze de testare a eficienței vaccinului Sinovac din China indică o eficiență de 83,5%, cu o rată de prevenire a spitalizării de 100%.