17 august 1999, ziua în care au murit peste 17.000 de oameni, în urma unui cutremur de 7,4 pe scara Richter

Cutremurul din 17 august 1999 din Turcia, cunoscut drept cutremurul de la İzmit/Kocaeli sau cutremurul din Marmara, este unul dintre cele mai devastatoare dezastre naturale din istoria modernă a Turciei.

Turcia se află într-o zonă cu activitate seismică foarte intensă. În nordul țării se întinde Falia Nord-Anatoliană, o falie tectonică majoră, lungă de aproximativ 1.500 km. De-a lungul secolului XX, mai multe cutremure puternice au rupt succesiv segmente ale acestei falii, deplasându-se în general dinspre est către vest. 

În anii 1990, regiunea Marmara devenise una dintre cele mai populate și industrializate zone ale Turciei. Orașe precum İzmit, Gölcük, Adapazarı și Yalova se dezvoltaseră rapid, iar zona concentra o parte importantă din industria și infrastructura țării. Tocmai această combinație dintre risc seismic ridicat, densitate urbană și construcții vulnerabile a făcut ca un cutremur major să aibă consecințe atât de grave. 

În dimineața zilei de 17 august 1999, la aproximativ 03:02, un cutremur cu magnitudinea moment Mw 7,4 a lovit nord-vestul Turciei. Epicentrul s-a aflat în apropierea orașului Gölcük, în provincia Kocaeli, iar ruptura faliei s-a extins pe aproximativ 110 km. 

Seismul a durat aproximativ 45 de secunde, suficient de mult pentru a provoca distrugeri masive. A afectat în special provinciile Kocaeli, Sakarya și Yalova, dar cutremurul a fost puternic resimțit inclusiv la Istanbul. 

De ce au fost atât de mari distrugerile?

Magnitudinea cutremurului explică doar o parte din dezastru. Un factor esențial a fost calitatea slabă a multor construcții și aplicarea insuficientă a normelor de construcție. Multe clădiri din beton armat nu au rezistat corespunzător mișcării seismice, iar numeroase blocuri s-au prăbușit aproape „în cascadă”.

Cifre mari ale victimelor cutremurului au fost raportate în orașele Gölcük, Derince, Darıca și Sakarya (Adapazarı). Mai spre vest, în Istanbul, cutremurul a provocat sute de decese și distrugeri masive.

Regiunea afectată era, de asemenea, un important centru industrial. Cutremurul a avariat locuințe, fabrici, drumuri și alte infrastructuri, iar la rafinăria de petrol Tüpraș au izbucnit incendii, unul dintre acestea durând mai multe zile. 

Victime și pagube

Cifrele diferă ușor în funcție de sursă și de momentul la care au fost făcute estimările. Conform estimării oficiale citate de USGS, au fost raportate 17.127 de decese, 43.953 de persoane rănite și peste 250.000 de persoane strămutate. Aproximativ 214.000 de locuințe și 30.500 de unități comerciale au fost afectate într-o anumită măsură. 

Tragedia nu s-a încheiat însă în august. La 12 noiembrie 1999, un alt cutremur puternic, cu magnitudinea Mw 7,2, a lovit zona Düzce, la est de regiunea afectată în august, soldat cu 845 de morți.

Ce a urmat?

Cutremurul din 17 august 1999 a schimbat profund modul în care Turcia privea riscul seismic și siguranța construcțiilor. A devenit evident că simpla existență a unor norme de construcție nu era suficientă dacă acestea nu erau aplicate și controlate riguros. De asemenea, au fost identificate probleme legate de monitorizarea seismică și de intervenția de urgență. 

După cutremur, un total de 52 de țări au ajutat Turcia, printre care: Japonia, Belgia, Israel, Azerbaidjan, Bangladesh, Ciprul de Nord, Cipru, Grecia, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Maroc, Algeria, Germania, Italia, Pakistan, Iordania, Franța, Rusia, Anglia, Egipt, Grecia, Georgia, Suedia, Ungaria, Malaezia, Finlanda și Statele Unite ale Americii.

Întrucât majoritatea victimelor se aflau în clădiri rezidențiale care s-au prăbușit, în Turcia s-a derulat un protest public puternic împotriva antreprenorilor privați, care au fost acuzați de manopera proastă și de folosirea materialelor ieftine, inadecvate la construcția spațiilor de locuit. Unii antreprenori au fost urmăriți penal, însă foarte puțini au fost găsiți vinovați.

Opinia publică a condamnat, de asemenea, oficialii care nu au reușit să aplice norme specifice pentru rezistența clădirilor la cutremur, încă de la începutul noilor construcții.

Seismul din 1999 de la İzmit mai este numit în Turcia și cutremurul de la Marmara sau cutremur Gölcük. În istoria recentă, în aceeași regiune au mai avut loc cutremure severe în  anii 1943, 1957 și 1967.

Tot mai frecvent, seismologii turci atrag atenția populației și autorităților că, din cauza caracteristicilor faliei seismice, în continuare sunt așteptate cutremure majore în această zonă.